sâmbătă , 17 noiembrie 2018 - 8:36

O mămică din Motru așteaptă de 9 luni stimulentul pentru nou-născuți! Peste 90 de femei, în aceeași situație


50.000 de lei, aceasta este suma pe care autoritățile locale motrene refuză să o aprobe de aproape un an de zile pentru mamele care au adus pe lume copii. Stimulentul respectiv a fost aprobat în 28 decembrie 2017 de CL Motru dar, deși la primărie s-au depus în jur de 100 de cereri pentru acesta, nici o mamă nu a primit încă banii. Cea mai veche cerere pentru primirea stimulentului pentru nou-născuți are o vechime de 9 luni, timp în care beneficiara putea să mai aducă pe lume un alt bebeluș.

Pentru stimularea creșterii natalității, în zona Motru, unde se nasc puțini copii dar rata de mortalitate este ridicată iar populația îmbătrânită, Consiliul Local a stabilit încă din decembrie 2017 acordarea unui stimulent în bani pentru fiecare nou-născut. Suma acordată fiecărei mame este astfel de 500 de lei, bani care urmau să ajute părinții la scoaterea copilului din spital. Banii pentru așa-zisul trusou, s-au angajat autoritățile, trebuiau acordați într-un timp cât mai scurt cu condiția ca solicitarea beneficiarului să fi fost făcută în maxim 6 luni de nașterea copilului.
Cu toate acestea, autoritățile motrene au întârziat chiar nouă luni acordarea acestor bani, una dintre beneficiare, o mămică din Motru, depunând cere la primărie încă din februarie, dar nici până acum nu a luat banii.
,,Poate voi primi acești bani măcar când face copilul 18 ani și îi vor fi de folos lui la sărbătorirea majoratului”, a declarat, cu amărăciune femeia, care a întrebat de mai multe ori autoritățile de ce nu se acordă stimulentul, ea depunând actele necesare și o cerere în acest sens. În aceeași situație sunt peste 90 de femei din Motru care își așteaptă banii promiși.

Nu e… bani!

Interesant este că nicio femeie din Motru nu a beneficiat, de la aprobarea hotărârii, de acordarea stimulentului pentru nou-născuți. Deși mai mulți consilieri au cerut explicații în ședințele de CL atât primarului cât și Biroului Financiar, ei nu au primit un răspuns clar în acest sens.
În ultimele zile, primarul localității a anunțat public că nu are banii necesari pentru împodobirea orașului de sărbătorile de iarnă iar salariile angajaților primăriei pe decembrie sunt și el puse sub semnul întrebării.

loading...
Loading...

Citește și

Ce LIDER din CEO îşi ANUNŢĂ RETRAGEREA

Vicepreşedintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, anunţă că se va retrage din comisia mixtă sindicate-administraţie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodată site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.