O navă militară a Federaţiei Ruse a fost scufundată de către o morsă


O navă a Flotei Nordice a Rusiei a fost atacată de către o morsă care îşi apăra puii.

Un incident militar neobişnuit în care a fost implicată o navă din Flota Nordică a Marinei Federaţiei Ruse a avut loc în Oceanul Arctic. O navă care făcea parte dintr-o expediţie a fost atacată şi chiar scufundată de către o morsă care îşi apăra puii, notează Business Insider.

Nava „Altai”, care făcea parte din Flota Nordică a Federaţiei Ruse era folosită pentru a transporta o echipă de cercetători ai Societăţii Geografice Ruse aflaţi într-o expediţie în Arhipelagul Franz Josef. Conform rapoartelor legate de natura incidentului, cercetătorii au fost nevoiţi să fugă de o femelă morsă care îşi apăra puii în timpul acostării.

Această morsă a atacat nava „Altai”, dar conform marinei ruseşti „probleme serioase au fost evitate datorită acţiunilor clare şi bine-coordonate ale marinarilor Flotei de Nord, care au reuşit să îndepărteze nava de animale fără a le răni”.

Motivul acestui atac este încă neclar, iar oficialii Marinei nu au făcut declaraţii legate de această temă sau de pierderile suferite în urma acestui atac. Din fericire, cercetătorii de la bordul navei s-au dovedit a fi mai dornici să împărtăşească experienţa.

Oamenii de ştiinţă au explicat faptul că morsele au atacat ambarcaţiunea pe care se aflau şi că „vasul s-a scufundat, dar tragedia a fost evitată datorită acţiunilor decisive ale căpitanului”. De asemenea, ei au precizat că toţi cei de pe vas au ajuns în siguranţă pe uscat.

În mod mai mult sau mai puţin surpinzător, morsele şi Marina Federaţiei Ruse au o istorie împreună. De exemplu, în anul 2006, în mediul online au apărut o serie de poze care arătau o focă odihnindu-se pe un submarin rusesc.

sursa: descopera.ro

loading...
Loading...

Citește și

Secretele faimoasei comori a lui Decebal. Unde s-ar putea afla tezaurul uriaş râvnit de romani

Istoricii au căutat de-a lungul timpului indicii despre locul unde ar fi fost ascunsă fabuloasa …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: