O nouă materie de studiu pentru elevi

elevi-1

Elevii români vor avea o nouă materie în programa şcolară. Este vorba despre o materie care nu s-a mai studiat niciodată până acum în şcolile din România, Istoria Holocaustului. Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale, a semnat, în cursul săptămânii trecute, un Protocol de cooperare cu Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii şi cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, în care principalul obiectiv este introducerea în programa şcolara a unei materii care să se ocupe de studierea Holocaustului.
Potrivit unui comunicat de presa emis de către Ministerul Educaţiei, instituţia va încuraja integrarea studiului Holocaustului, în special a Holocaustului din România, în curriculumul liceal şi gimnazial şi va asigura diseminarea, în sistemul de învăţământ, a broşurii care conţine rezumatul raportului Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România. Ministerul Educaţiei, sub coordonarea celor două instituţii partenere, va organiza excursii de studiu la Memorialele Holocaustului din România şi din străinătate pentru elevii de liceu şi profesorii lor.
De asemenea, formarea specialiştilor în educaţie şi a profesorilor de liceu care vor preda lecţii despre Holocaust, va fi asigurată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, cu sprijinul Muzeului din Washington. În acest scop vor fi utilizate şi materiale de arhivă, fotografii, istorie orală.

loading...
Loading...

Citește și

Anunț de la ANAF pentru contribuabili gorjeni

Termen limită pentru depunerea documentației în vederea acordării unor facilități fiscale Agenția Națională de Administrare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: