O tânără din Târgu Jiu, în cea mai de succes producţie muzicală din toate timpurile!

alexandra-giurca3

„Fantoma de la Operă” este cea mai nouă premieră jucată la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” din Bucureşti, în regia lui Stephen Barlow. Spectacolul este una dintre cele mai de succes producţii muzicale din toate timpurile. Cu încasări de peste 5.6 miliarde de dolari şi cu un număr de peste 130 de milioane de spectatori, spectacolul „Fantoma de la Operă” este una din cele mai longevive producţii de pe Broadway.

Musicalul regizat de Stephen Barlow a depăşit recordul de 7.486 de reprezentaţii stabilit de piesa „Cats”. „Fantoma de la Operă” a câştigat peste 70 de premii importante şi a fost produs în peste 151 de oraşe şi 30 de ţări din întrega lume, fiind adaptat în 14 limbi străine. În luna ianuarie, spectacolul a fost pus în scenă şi în Bucureşti, la Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian”. Spectacolul a avut un adevărat succes şi în România. Până pe 7 martie, musicalul se va juca cu casa închisă biletele fiind vândute în mai puţin de două ore. Alexandra Giurcă, o tânără de 20 de ani, din Târgu Jiu, joacă alături de Adrian Nour, Irina Baianţ, Florin Ristei şi alte nume din industria muzicii şi a teatrului în musicalul pus în scenă la Bucureşti. Alexandra interpretează rolul lui Meg Giry, prietena cea mai bună a personajului principal, Christine Daae. Ea crede în existenţa Fantomei de la Operă şi este prima care vorbeşte despre prezenţa acesteia.

Reporter: Alexandra, cum ai ajuns să joci în „Fantoma de la Operă”?
Alexandra Giurcă: În luna iulie 2014, am participat la un casting la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” din Bucureşti. A fost ceva din scurt. Nu credeam că sunt pregătită pentru audiție, deoarece eram abia la începutul orelor de canto, făcusem doar câteva luni, din aprilie până în iulie. Am dat proba într-o sâmbătă, iar luni am fost sunată şi mi s-a spus că am trecut în etapa a doua a castingului. După cea de-a doua probă, emoţiile au durat aproximativ o lună. Atât a trecut până am primit răspunsul final. Însă, vă spun sincer că nu mi-am pierdut nicio clipă speranţa că voi reuşi să trec şi de acest hop.

alexandra-giurca1Rep.: Cine te-a îndrumat spre acest rol?
A.G.: Cea care m-a împins să mă înscriu la casting a fost profesoara mea de canto. Tot ea a fost şi cea care m-a pregătit şi care mi-a dat piesele.

Rep.: Care au fost piesele pe care le-ai pregătit pentru casting?
A.G.: Pentru primul casting am pregătit două piese: Cupletul Arsenei din opereta „Voievodul Ţiganilor” şi „Otrava” din musicalul „Romeo şi Julieta”. Pentru cel de-al doilea casting, am avut de studiat o partitură dată de comisie pentru rolul  Meg Giry. Pe lângă aceasta, am mai avut şi o probă de balet. Personajul pe care urma să-l joc era balerină.

Rep.: Vorbeşte puţin despre personajul pe care îl joci.
A.G.: Joc rolul lui Meg Giry, o tânără balerină în vârstă de 17 ani. Deşi nu  foarte pricepută la balet, Meg este împinsă de mama ei spre acest domeniu, aceasta fiind maestra de balet. Este prietena cea mai bună a lui Christine Daae. Tot Meg este şi prima care crede în existenţa Fantomei de la Operă, ceea care aude şi vorbeşte pentru prima dată de Fantoma de la Operă.

Rep.: Cine a fost în comisia care a evaluat castingurile?
A.G.: Comisia a fost formată din: regizorul Stephen Barlow, coregraful Ewan Jones, dirijorii Istvan Sillo și Ciprian Teodoraşcu şi reprezentanți ai Teatrului de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”.

Rep.: Cum te-ai simţit să joci alături de atâtea nume mari din industria muzicii şi a teatrului?
A.G.: Este minunat. Acești oameni și întreaga echipă a teatrului m-au făcut să prind o încredere extraordinar de mare în mine, învăț de la ei cât pot de mult, îi admir și sper să am cât mai multe colaborări alături de ei.

Rep.: Cum s-a schimbat viaţa ta de când ai câştigat acest rol?
A.G.: Din septembrie şi până acum viaţa mea s-a schimbat radical. Şi mă refer, în primul rând, la cunoştinţele pe care le-am acumulat în această perioadă, atât pe plan teatral, cât şi muzical. Vocea mea s-a dezvoltat foarte mult datorită repetiţiilor.

alexandra-giurca2Rep.: Unde ai ai mai jucat până acum?
A.G.: Până acum am jucat doar în Târgu Jiu, pe scena teatrului „Elvira Godeanu”. Pe plan muzical, am mai avut concerte în Bucureşti, dar nu foarte importante. Vreau să precizez că, odată cu acest proiect, mi-am descoperit o nouă pasiune. Am descoperit că iubesc foarte mult muzica. Prin urmare, s-au înmulţit şi orele de canto pentru a recupera tot ceea ce am perdut până acum.

Rep.: Unde ai făcut studiile?
A.G.: Eu sunt din Novaci, unde am şi făcut primele clase din şcoală. Din clasa a 7-a m-am mutat la Târgu Jiu, iar în clasa a 8-a m-am dus la Liceul de arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu. În prezent sunt studentă, în anul II, la UNATC, la sectia Papusi-Marionete.

Rep.: Ce proiecte mai ai pentru viitor?
A.G.: În urmă cu o săptămână am dat un casting pentru „Opera Comică pentru copii”, iar acum aştept răspunsul. Imi doresc să continui colaborarea cu Teatrul de Operetă, unde sunt solist vocal colaborator.

Rep.: Părinţii au fost alături de tine?
A.G.: Au fost și sunt alături de mine. Mama nu a fost convinsă că voi câştiga acest casting. Spunea tot timpul că e prea greu ca eu să obţin acest rol. Se pare că dintre toate acele fete, am câştigat eu. Am câştigat cu ajutorul lui Dumnezeu, iar atât părinţii, cât şi întreaga familie sunt alături de mine şi mă susţin.

Rep.: Au fost prezenţi la premieră?
A.G.: Din păcate nu au putut să mă vadă jucând în acest spectacol. Se joacă cu casa închisă, până în prezent sunt vândute toate biletele.

Rep.: Cum este viaţa ta personală?
A.G.: Vă spun sincer, viaţa mea personală nu prea mai există. Mă dedic sută la sută muzicii şi teatrului. Nu am timp pentru viaţa personală, însă momentan nici nu-mi doresc, îmi place foarte mult ceea ce fac.

loading...
Loading...

Citește și

Stadiul implementării proiectului de construire a unui grup energetic nou de 600 MW la Sucursala Electrocentrale Rovinari din cadrul CEO

Andrei Maioreanu, Secretar de Stat în Ministerul Energiei ne prezintă în interviul de mai jos …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: