Ofițer ISU Gorj, avertizat de poliție pentru comportament violent și injurii la adresa fostei soții! Salariatul, protejat de superiori


Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au în cercetare, pentru a doua oară în decurs de o lună de zile, o plângere penală pentru violență la adresa fostei soții pe numele unui ofițer ISU Gorj. Prima plângere penală s-a finalizat cu un avertisment scris pentru angajatul acestei instituții din municipiu, căruia i s-a indicat să-și îndrepte comportamentul față de fosta soție și față de copilul minor, în fața căruia acesta s-ar fi manifestat violent. Ultima plângere penală pentru jignirile aduse fostei neveste, telefonic, a fost înregistrată marți la Poliția Municipiului Târgu-Jiu.

Nu este pentru prima dată când probleme ofițerului Cornel Bărdulete ajung pe masa comandatului ISU Gorj, Augustin Malacu, care însă, în mod șocant, nu a luat nicio măsură cu subalternul său, ci chiar l-a protejat. Asta, deși pe numele ofițerului s-au înregistrat deja mai multe plângeri penale prin care se acuza, inițial, comportamentul său și al familiei sale la adresa fostei soții și a minorului încredințat de instanță mamei, cât, și recent la adresa comportamentul de condamnat al angajatului ISU, la adresa celor doi, manifestat în spațiul public.
Mai exact, penultimul incident s-a petrecut cu o lună în urmă, în fața școlii unde învață copilul celor doi, ofițerul adresând injurii fostei soții în fața minorului și a instituției publice, de față cu martori, fără un motiv clar.

A spart capacele roților mașinii!

De altfel, în timpul răbufnirii în fața școlii, Bărdulete, îmbrăcat în uniformă, ar fi spart cu picioarele capacele de plastic de la roțile mașinii fostei soții.
Femeia s-a adresat în aceea zi poliției și a declarat, în scris, cele întâmplate, fiind însoțită la post de minorul șocat de cele întâmplate. Ancheta poliției în acest caz s-a finalizat recent, iar ofițerul s-a ales cu un avertisment scris care îl obligă la un comportament decent în societate.
Nu a înțeles însă nimic din avertismentul primit deoarece luni i-a adresat injurii la telefon fostei neveste, motiv pentru care s-a ales cu o nouă plângere penală.

Concediu medical, în ziua incidentului

Pentru a scăpa de sancțiunile la serviciu, deoarece incidentul a avut loc pe data de 8 aprilie, într-un loc public, în timp ce ar fi trebui să fie la serviciu, ofițerul Bărdulete și-a luat de urgență un concediu medical. Vă imaginați că nu s-a îmbolnăvit brusc deoarece în cursul acelei zile, spun colegi de-ai acestuia, fusese la serviciu. Superiorii i-au trecut și data aceasta cu vederea cele întâmplate deși sunt cusute, vizibil, cu ață albă.
Victima ultimei agresiuni verbale așteaptă acum ca sancțiunea primită de ofițer de la poliție să fie mult mai gravă decât avertismentul primit cu câteva zile în urmă, solicitând aceeași atitudine corectă și șefului ISU Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Sediul BCR Motru s-a VÂNDUT! Investitorul, un om de afaceri din municipiu! Cum are de gând să TRANSFORME clădirea!

Spațiul în care își desfășura activitatea Banca Comercială Română Motru, asta până acum o jumătate …

3 comentarii

  1. Sunteti siguri că doar el este vinovat?? Intrebati va cine este familia fostei doamne….la ce gura are domniță…imi face impresia ca are ceva deviatii de comportament. Sa fim seriosi..Ce baza poti avea in persoane mitomane?

  2. E pe mana cu milițieni ăștia de doi bani. Halal lege la Gorj!!! Toți sunt o adunătură de derbedei plătiți din banii romanilor sa prevină și în slujba legii, dar din păcate ei sunt primii care o încalcă. Un județ corupt și de incompetenți.

  3. Pai daca era in medical , atunci ce cauta in uniforma militara De ce nu verifica institutia prezenta la serviciu adica condica de prezenta ca poate sigur a semnat la intrare in sediu.Sigur ca sa l favorizeze pe acest indivd care putea in aceste conditii sa fie cercetat pentru parasirea locului de munca fara aprobare, folosirea unformei si insemnelor statului in scopuri personale mai ales ca se spune ca ar fi distrus capacele la rotile de la auto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.