duminică , 8 decembrie 2019 - 15:16

Omul care a lăsat totul pentru a trăi, exclusiv, pentru Dumnezeu

TRADITII-2

Călugărul este omul Evangheliei, aceasta însemnând că el este o ființă umană care este însetată după mântuirea în Hristos. Monahul plânge pentru întreaga lume, el fiind un om care se roagă, aceasta fiind principala lui ocupație. El se roagă neîncetat pentru pacea tuturor, se mistuie în rugăciuni pentru frații lui de suflet și îngenunchează zi și noapte pentru îmbunarea Lui Dumnezeu în numele omenirii păcătoase și pline de indiferență.

TRADITII-1Sfântul Ioan Gură de Aur spune că toți cei care doresc să fugă de nedreptățile și de toate aspectele negative și contrare vieții creștine care sunt în lume, aleg să fugă în pustie: „Aş dori tot atât de mult ca şi voi, ba încă mai mult, şi adeseori m-am rugat să nu mai fie nevoie de mănăstiri. Aş dori să fie în lume atât de mare înţelegere şi bună rânduială, încât nimeni să nu mai aibă nevoie să fugă în pustie. Dar pentru că toate s-au întors cu susul în jos, iar oraşele, deşi au tribunale şi legi, sunt pline de fărădelegi şi de nedreptăţi, iar pustia gâlgâie de roadele vieţuirii creştine, oamenii care doresc liniştea părăsesc oraşele şi îmbrăţişează pustia”. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Feciorie, Apologia vieții monahale, Despre creșterea copiilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 91.) Din această cauză, nu este drept a blama pe cineva care încearcă să scape de această viață plină de frământări și tulburări, ei încercând să găsească un loc mai liniștit, unde virtutea poate să crească și să rodească. Sfântul Ioan Gură de Aur îi ceartă dimpotrivă pe cei care fac ca orașele să fie niște locuri așa de neprielnice pentru locuirea duhovnicească. Mântuirea nu este exclusă din aceste locuri, dar știind cât de puțini vor reuși să fie cetățeni ai raiului, poate o emigrare din aceste locuri încărcate cu multă neliniște și griji, aduce o șansă în plus. Bunurile cu adevărat de valoare nu sunt bunurile lumești, aurul, averile, ci sunt bunurile rupte de această lume sunt bunurile care radiază a duhovnicie.
Boala de bogății și de toate cele lumești este o boală mai grea decât beția. Toți cei care au scăpat de această boală sau măcar încearcă să scape de ea, să-i găsească un leac, nu trebuie jeliți, ci, din contră, ei trebuie felicitați, pentru că au scăpat de război și luptă, au găsit leac la boală. Întrucât bogăția și averea unui om poate fi găsită și în cele mai sărace locuri, unde sufletul se înalță duhovnicește, liber fără opreliști. Lupta noastră este să fim stăpâni peste averile cerești nu peste averile din această lume, toate fiind trecătoare. Bogăţia virtuţii este foarte mare, este cu mult mai plăcută şi cu mult mai dorită decât bogăţia din lume. Cei care au această bogăţie a virtuţii n-o vor schimba niciodată cu bogăţia lumească, chiar dacă tot pământul, cu munţii, mările şi râurile lui, s-ar preface în aur.

Călugărul-om de rugăciune

Viaţa, trăirea şi rugăciunea monahului trebuie să fie ca a îngerilor, toţi ştim că îngerii sunt: duhuri slujitoare, trimişi să slujească pentru cei ce vor să moştenească mântuirea (Evrei 1,14), aşa şi rugăciunea monahului se direcţionează către Dumnezeu cu dublu mesaj: o dată pentru el şi o dată pentru noi. „Ajutând, miluind, mângâind şi iubind pe aproapele, te mântuieşti pe tine. Rugăciunea mea este să te hrănesc pe tine, să te adăp pe tine, să te odihnesc şi folosesc pe tine. Că mai înaltă este dragostea întru rânduiala sa decât rugăciunea. Că rugăciunea este numai una din faptele bune, iar dragostea este legătura desăvârşirii. Dragostea pe toate faptele bune le cuprinde. Nevoinţa monahului este rugăciunea neîncetată ajutată de post. Rugăciunea şi postul sunt cele două arme de apărare, cele două aripi cu care se urcă până la scaunul Lui Hristos. Monahul trebuie să fie o candelă veşnică, mereu aprinsă prin neadormita rugăciune”. (Arhimandrit Cleopa Ilie, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, pp. 182-184.)
,,Relaţia omului cu Dumnezeu nu este prin ştiinţă, nici prin putere, ci prin dialog. Iar cea mai eficientă formă de dialog cu Dumnezeu o constituie rugăciunea. Monahul nu poate gândi că poate lupta împotriva diavolului şi a pornirilor noastre păcătoase fără nebiruita armă a rugăciunii. Călugărul fiind prin excelenţă un om de rugăciune… Dacă rugăciunea, printr-o definiţie dintre cele mai comune este dialog cu Dumnezeu, putem spune că prin toate ispitele şi prin toate luptele la care-l supune pe om, diavolul vrea să împiedice stabilirea noastră în dialog, în participare la firea divină: prin care ne-a dăruit preţioase şi foarte mari făgăduinţe pentru ca, scăpaţi fiind voi de stricăciunea poftei care este în lume, să deveniţi părtaşi ai firii celei dumnezeieşti (II Petru 1, 4) prin Logos. Astfel rugăciunea este o înălţare a sufletului, căci prin rugăciune sufletul omului se uneşte în mod măreţ cu Dumnezeu şi chiar mai mult, dobândeşte asupra Lui Dumnezeu o stăpânire extraordinară. Prin rugăciune se face între noi şi Hristos cea mai dulce şi cea mai slăvită legătură. Prin rugăciune intrăm în corurile îngerilor, luând parte la adorările lor şi la laudele lor. Prin rugăciune, noi încetăm să mai fim oameni muritori şi plini de patimi şi ne îmbrăcăm deja mai dinainte cu strălucirile nemuririi noastre. Rugăciunea ne înalţă la Dumnezeu, această înălţare transfigurându-ne sufletul. Omul, când înalţă rugăciune către Hristos, devine sanctuar în care Hristos îşi face locuinţă. Rugăciunea ne ridică până la Dumnezeu, ne uneşte cu El şi ne trece în rândurile îngerilor care aduc slavă Lui Dumnezeu. Mai putem spune că rugăciunea este şi o armă împotriva diavolului. Răul, sub orice formă se prezintă, este mereu departe de sufletul fidel datorită rugăciunii, care ne dă mai dinainte nemurirea noastră. Un suflet care nu se roagă este mort. În concluzie, rugăciunea ne apără, ne salvează doar atunci când iese şi se înalţă dintr-un suflet atent şi dintr-o inimă rugătoare şi smerită. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „Tăria împăratului stă în multă armată, iar tăria pustnicului stă în multă rugăciune”. Un monah trebuie să știe că se va confrunta și cu ispite: trândăvia, somnul, mânia, slava deșartă și altele.( Sf. Ioan Gură de Aur, Bogăţiile oratorice, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2002, pp. 477-481.)

Trăiesc cu Dumnezeu

Monahul este omul Evangheliei, aceasta însemnând că el este o ființă umană care este însetată după mântuirea în Hristos. Monahul plânge pentru întreaga lume, el fiind un om care se roagă, aceasta fiind principala lui ocupație. El se roagă neîncetat pentru pacea tuturor, se mistuie în rugăciuni pentru frații lui de suflet și îngenunchează zi și noapte pentru îmbunarea lui Dumnezeu în numele omenirii păcătoase și pline de indiferență. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că colaborarea noastră cu Dumnezeu aduce credința, pe care o purtăm toți în noi. Nu numai chemarea inițiată de harul lucrează mântuirea, ci și intenția celor chemați căci mântuirea este necesară, dar nu este impusă. Toți au fost chemați, însă nu au răspuns toți. Harul dumnezeiesc ni se acordă tuturor în mod gratuit, dar el trebuie să întâlnească din partea noastră o receptivitate sau vrednicie, de aceea cei care nu răspund la chemarea lui Dumnezeu prin har, nu se mântuiesc. Harul care ajută la săvârșirea faptelor mântuitoare fiindcă săvârșește principala lucrare în mântuirea subiectivă este în chip cu totul necesar. Dumnezeu face începutul mântuirii noastre prin harul energiilor Sale, restaurând chipul și libertatea umană slăbită prin păcat, dar nu desființate. Asceza este o vibrare a sufletului, o înălţare a monahului prin rugăciune către Dumnezeu. Călugărul este omul care a lăsat totul pentru a trăi exclusiv pentru Dumnezeu, conştient fiind de faptul că realizarea religiei creştine nu se identifică cu simpla împlinire a perceptelor unei morale utilitariste şi antropocentrice, ci are în centru unirea omului cu Dumnezeu. Astfel, putem spune că monahul raportează la divinitate întreaga sa viaţă.

Preot Dragomir Țicleanu, Parohia Frasinu, Gorj

Loading...

Citește și

Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului. Află ce nu trebuie să faci în această zi!

Sfânta Maria este sărbătorită, în fiecare an, la 15 august. Popular, Adormirea Maicii Domnului este …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: