Orașul Rovinari, viitor centru industrial. Se deschide a treia fabrică!


O nouă fabrică prinde contur la Rovinari! Este cea de-a treia fabrica ce va fi înființată în urma unei investiții de 12 milioane de euro unde vor fi angajați 300 de oameni.

Enova Group, o societate specializată în producția de componente mecanice, electromecanice și servicii calificate în domeniul automatizărilor industrial, tocmai a achiziționat fosta platformă industrială UMR, din Rovinari, și urmează să creeze aici un centru industrial modern, pentru construcția de mașini automate pentru sectoarele de îmbuteliere, împachetat, industria alimentară și industria farmaceutică. Enova Group a alocat pentru această platformă 12 milioane de euro, iar când va fi complet operațională va număra 300 de angajați.
„Practic, este vorba despre un adevărat centru tehnologic integrat. În cadrul unui singur complex industrial, vor exista toate activitățile necesare pentru producția de piese mecanice, confecții metalice, echipamente electrice, continuând cu departamentele de asamblare și testare a mașinilor și terminând cu departamentul de ambalare și expediere. În următorii ani, tot mai multe mașini automate de ultimă generație vor fi fabricate integral în noul sediu din Rovinari, care are o suprafață totală de 10 hectare și toate condițiile esențiale pentru această nouă provocare”, a menționat edilul din Rovinari, Robert Filip.
Reprezentanții firmei spun că acest proiect va implica în principal personal cu înaltă calificare în domeniile mecanic, electrotehnic și al automatizărilor industriale. Este prima societate din județul Gorj și din zonele învecinate în care se vor folosi cele mai moderne tehnologii pentru producția de mașini automate.
Unul dintre primii parteneri ai Enova Group în acest proiect ambițios va fi Sidel – parte a grupului Tetrapak, lider mondial în sectorul îmbutelierii. Enova Group și Sidel tocmai au semnat un acord comercial important, pe mai mulți ani, pentru achiziționarea de echipamente End of Line, “la cheie”. Acestea vor fi realizate integral în Rovinari și expediate în întreaga lume, direct către clientul final.
La terminarea proiectului investiția se va ridica la o suma estimată de 25 milioane de euro.

loading...
Loading...

Citește și

CONDESCU: Pandurii va evita FALIMENTUL

Miercuri, clubul de fotbal a reușit să suspende la Curtea de Apel Craiova decizia judecătorilor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: