Organizația PSD Gorj respinge fumigenele aruncate în spațiul public de către Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin

Conducerea PSD Gorj l-a desemnat candidat pentru funcția de primar al comunei Bustuchin pe Gheorghe Stoenescu, actualul viceprimar și președinte al PSD Bustuchin.

Nu au existat și nu există discuții sau negocieri cu Ion Ciocea, cu privire la vreo candidatură, declarațiile dumnealui fiind mincinoase și tendențioase.
” Singurele discuții purtate cu domnul Ciocea au fost doar pe teme administrative, privind proiectele pe care Consiliul Județean și Guvernul le susțin pentru dezvoltarea comunei Bustuchin, așa cum au făcut-o și până acum. Să fie clar pentru toată lumea! PSD Gorj are candidat pentru Primăria Bustuchin în persoana actualului viceprimar, Gheorghe Stoenescu. În rest, poveștile domnului Ciocea sunt doar niște încercări lamentabile de a crea tensiuni în organizația locală ”, a precizat Cosmin Popescu, președintele executiv al PSD Gorj.
”Domnul Ciocea își dorește să candideze în 2020 din partea PSD. Așa de tare își dorește, încât a început să viseze că poartă discuții cu vreunul dintre noi, din conducerea PSD Gorj. Prin declarațiile făcute, prin acțiunile întreprinse și atitudinea avută, Ion Ciocea nu poate negocia cu PSD Gorj. Îl susțin cu tărie pe Gheorghe Stoenescu pentru o candidatură, în 2020, la Primăria Bustuchin”, a susținut și Mihai Weber, președintele PSD Gorj.
Ion Ciocea vorbește în spațiul public despre trădători, însă singurul ”trădător” din Bustuchin este chiar primarul, care a părăsit partidul candidând ca independent la alegerile parlamentare din anul 2016.

Biroul de presă al PSD Gorj

loading...
Loading...

Citește și

LIDERUL PSD Gorj, ANUNŢ legat de VOTUL pentru NOUL GUVERN

Mihai Weber a anunţat, pe pagina de socializare, că PSD nu va vota noul guvern …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: