Pădurea din Piscoiu, sub securea hoților


Cetățeni ai comunei Stejari au sesizat public faptul că pădurea de lângă satul Piscoi a fost decimată, hoții de lemne tăind masiv din proprietatea localnicilor. Hoții, ignorați de polițiști, ar fi atât de abili și tupeiști că după ce sunt prinși în fapt, revin la fața locului să-și încarce lemnul tăiat ilegal și să-l transporte la domiciliu.

„Poate vede cine trebuie și se sesizează. Asta se întâmplă în comuna Stejari-sat Piscoiu, în pădurile din dealul Horgii. Bineînțeles că nu taie proprietarii pădurilor, taie hoții de lemne. De altfel, prins asupra faptei – stă pe uliță de i se spune ,,pe linie” -nu s-a sinchisit deloc, le-a lăsat acolo pe moment și a venit noaptea următoare cu tractorul și tot le-a luat! Oare chiar nu putem stopa asemenea defrișări? Domnul pădurar știe că spun adevărul!”, a postat T.C. din Stejari.
Vorbele femeii sunt susținute de mai multe persoane care comentează pe marginea dezastrului din pădurea comunei astfel: ,,în pădurea din Horga Piscoiu e haos, nimeni nu-si dă interesul, se fură ca-n codru”. „Dacă cei care trebuie să răspundă nu își dau interesul, poate o avea Dumnezeu grijă!”, răspunde o alta.
Reprezentanții Ocolului Silvic Hurezani, cu sediul în Stoina, ar trebui să aibă o explicație la situația expusă de cetățenii din Stejari care se plâng că nu pot ține piept hoților de material lemnos, în timp ce infractorii sunt cunoscuți dar nu se atinge nimeni de ei.

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este S. S., în vârstă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.