Pandurii mai poate depinde și de Dunărea Călărași!


Dacă va deveni campioana Ligii a II-a, Dunărea Călărași ar putea salva direct Pandurii Târgu Jiu, fără ca formația gorjeană să mai depindă de rezultatul dificilei partide cu contracandidata Dacia Unirea Brăila. Chiar și în cazul unui eșec la Brăila al trupei lui Bogoi, un succes al Dunării ar retrograda Metaloglobus București!

Ultima etapă a sezonului de la Liga a II-a, programata sâmbătă, va stabili atât campioana eșalonului fotbalistic secund al României, cât și cea de a treia echipă care va retrograda în Liga a III-a (după Foresta Suceava și Știința Miroslava, formații deja ”căzute”). Așadar, o miză cu totul aparte în runda finală a stagiunii 2017-2018. Pandurii este una dintre grupările care se luptă pentru salvare alături de Dacia Unirea Brăila și Metaloglobus București, în vreme ce la nivel de vârf, Dunărea Călărași se bate pentru titlul de campioană cu FC Hermannstadt Sibiu, ambele mizând pe un succes în etapa a XXXVIII-a pentru a termina pe primul loc. Interesant este faptul că lupta la titlu dintre cele două ar putea influența și ierarhia finală din subsolul clasamentului, ținând cont că Dunărea va întâlni în deplasare, în ultima rundă de campionat, pe Metaloglobus, formație ce se zbate acum pentru supraviețuirea în Liga a II-a. Practic, în cazul în care gruparea din Călărași se va impune, sâmbătă, pe terenul din București, acest rezultat ar scăpa de griji atât Pandurii Târgu Jiu cât și Dacia Unirea Brăila, echipele ce se vor întâlni în meci direct tot în runda finală. Și asta pentru că, dacă se va ajunge la egalitate de puncte, oricare dintre cele două (Brăila și Pandurii) au avantajul meciurilor directe în fața lui Metaloglobus. Privind spre clasamentul la zi de dinaintea ultimei etape stagionale a Ligii a II-a, Dunărea Călărași are un avans de doar 2 puncte față de Hermannstadt Sibiu (ocupantele primelor două poziții, cu 90 respectiv 88 puncte), iar Pandurii Târgu Jiu și Metaloglobus București sunt cu un singur punct peste Dacia Unirea Brăila (Pandurii locul 14, cu 41p, la fel ca și Metaloglobus, dar care este pe locul 15, cele două fiind despărțite acum de golaveraj). ”Este ultima etapă și se poate întâmpla absolut orice. Așa cum am prezis mai demult, totul se va lămuri în această rundă. E adevărat, putem depinde și de rezultatul de la București, dintre Metaloglobus și Dunărea Călărași, dar ca să fim noi siguri, o victorie la Brăila ne-ar asigura direct salvarea, fără să mai depindem de alții. Și clar, am termina sezonul pe locul 14… Noi mergem la Brăila doar cu gândul la cele trei puncte. Sper să nu avem emoții de altă natură”, a comentat antrenorul pandurilor, Adrian Bogoi, despre situația echipei gorjene dinaintea ultimei etape a sezonului. Cert este că, o eventuală retrogradare a pandurilor, a doua consecutivă după ”eliminarea” din Liga I, ar fi cea mai mare rușine a clubului de fotbal din Târgu Jiu. Făcând abstracție, bineînțeles, de pericolul falimentului.

Loading...

Citește și

Campionatul Ligii 2 se reia vineri cu şanse mari să continue cu două echipe în minus. Programul etapei a 22-a şi meciurile televizate

Campionatul Ligii 2, ediţia 2019/2020, se va relua la finalul acestei săptămâni cu etapa a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.