sâmbătă , 21 septembrie 2019 - 8:10

Pandurii s-au jucat cu focul și i-a ars Flacăra!


Flacăra Horezu, a doua clasată din Seria a 3-a a Ligii 3, a câştigat, sâmbătă, amicalul susţinut pe sinteticul din Zăvoi, scor 2-0, cu echipa de Liga a 2-a Pandurii Târgu Jiu. Golurile echipei vâlcene au fost marcate de Florin Cioablă (31) şi Ionuţ Neamţu (72).

Pentru Pandurii, acesta a fost primul eşec din amicale, după ce, anterior, trecuse de CNS Cetate Deva (2-1) şi de ACSO Filiaşi (1-0). Totuşi, formaţia gorjeană s-a confruntat cu mari probleme de lot în acest joc de pregătire. Ciobanu, Dănăricu, Şendroiu, Dodoi şi Măicăneanu nu au făcut deplasarea la Râmnicu Vâlcea din cauza accidentărilor, Raiciu şi Blejdea sunt răciţi şi au rămas şi ei la Târgu Jiu, în timp ce Brânzan nu a primit nici acum masca de protecţie pentru faţă şi refuză să joace.

Astfel, antrenorul Adrian Bogoi a folosit restul jucătorilor pe care îi are în acest moment în lot: Mih. Cotolan – Nic. Cotolan, Rob. Gheorghe, Dănescu, Almic, Al. Tudor, Trancă, Vodă, Tudoran, P. Popescu, Vasilescu. În a doua repriză au mai fost utilizaţi: Opriţa, Lică, Draca, Cristea, Hery Kim, Rasoveanu, Lupuleţ, Safta.

Folosit în partea secundă a jocului, Robert Lică s-a accidentat serios, a fost scos de pe teren cu targa şi s-a cerut ajutorul doctorilor de pe ambulanţă.

De partea cealaltă, Flacăra a început cu: Matache – Samson, C. Dinu, Cr. Munteanu, Covalschi – Olteanu, Bobină – Ad. Popa, Neacşu, Georgescu – Cioablă. Au mai jucat: D. Vlădoi, Bălan, Iovan, V. Mihalcea, Bârziche, Simeanu, Neamţu, V. Munteanu, Chelcea, Preda, Nistor, Butoi.

„A fost un meci de pregătire în care am testat toţi jucătorii pe care îi mai am la dispoziţie, o bună parte din echipă fiind la infirmerie. Am avut soluţii puţine pe bancă, după ce unii jucători au acuzat febră şi frisoane, fiind răciţi în ultimele zile. În repriza a doua am trimis pe teren şi pe cei aflaţi în probe şi câţiva juniori, dar aceştia nu sunt în acest moment la nivelul Ligii a 2-a. Nu sunt soluţii imediate pe care să ne bazăm acum, dar pot fi soluţii de viitor”, a concluzionat antrenorul echipei Pandurii, Adrian Bogoi.

loading...
Loading...

Citește și

Derby-ul ”U” Cluj – Petrolul deschide etapa a 8-a a Ligii 2. Vezi aici programul meciurilor!

Etapa a 8-a a campionatului Ligii 2 se va întinde de vineri şi până luni …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: