Panică în gara din Târgu-Jiu! Trei persoane au fost bătute și amenințate cu un cuțit


Un bărbat de 51 de ani, din Târgu-Jiu, a fost arestat preventiv, sâmbătă seara, de judecători. Dacă nu va contesta decizia, acesta va sta 30 de zile după gratii, fiind acuzat de port sau folosirea fara drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. Scandalul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în gara din Târgu-Jiu. Acesta este acuzat că a lovit cu pumnii trei persoane, pe care le-ar fi amenințat cu un cuțit. „Vineri noaptea, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Târgu-Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 51 de ani, din Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de port sau folosirea fara drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. Acesta, în timp ce se afla în Gara Târgu-Jiu, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat trei persoane cu vârste cuprinse între 35 și 43 de ani, doi bărbați și o femeie, care frecventau gara, doua dintre ele fără adăpost, care au domiciliul în Albeni, Deva și Târgu Mureș. În exercitarea de acte de violență, acesta a folosit și un corp tăietor – înțepător cu care i-a amenințat pe cei trei, acte care au tulburat ordinea și liniștea publică. Cel în cauză a fost prezentat procurorilor din cadrul Judecătoriei Târgu-Jiu, fiind dispusă față de bărbat măsura arestării preventivă pentru 30 de zile. Doar un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Suspectul nu este la prima faptă de violență. Pe 26 noiembrie 2018, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun din Târgu-Jiu, acesta a fost filmat în timp ce a lovit un alt bărbat de 21 de ani, pentru că ar fi intervenit într-o discuție pe care o avea cu o pasageră din autobuz. Atunci a primit o amendă în valoare de 200 de lei.
loading...
Loading...

Citește și

Moment special înaintea meciului Universitatea Craiova – FCSB

Fanii Universității Craiova au pregătit o coregrafie specială, duminică seara, înaintea meciului cu FCSB. Aproximativ …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: