PANICĂ în Primăria Tg-Jiu! Ciobanu îşi vânduse postul de director al DPPS pentru 5.000 de euro!

teodora-ciobanu2

• DNA a extins cercetările pentru trafic de influenţă

Teodora Ciobanu, directorul executiv al Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, arestată pentru 30 de zile de către magistraţii Tribunalului Dolj, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, şi-a scos la vânzare funcţia pentru 5.000 de euro, fiind sigură că va fi promovată într-o alta similară la Direcţia pentru Cultură. Aspectul care aruncă practic în aer dosarul şi bagă spaimă în şefii ierarhici ai Teodorei Ciobanu este legat de extinderea cercetărilor cu referire la traficul de influenţă exercitat de aceasta pe lângă una sau mai multe persoane care aveau puterea de decizie în ceea ce priveşte desemnarea succesorului lui Ciobanu în postul de director executiv la DPPS.

 

Teodora Ciobanu a fost arestată vineri pentru 30 de zile de către magistraţii Tribunalului Dolj, după ce cu o zi în urmă a fost reţinută pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
Aceasta urmează să fie suspendată din funcţie, dacă îi va fi respins recursul împotriva deciziei de arestare preventive.

Mercurialul şpăgii

Directorul DPPS Tg-Jiu, Teodora Ciobanu, era monitorizată de organele de anchetă de câţiva ani, fiind cunoscute scandalurile în care aceasta a fost implicată în urmă cu mult timp, când la adresa sa au fost formulate mai multe plângeri cu privire la sume considerabile împrumutate şi nerestituite unor persoane din municipiu.
Procurorii au intrat pe fir în cursul anului trecut, când DNA a fost sesizată cu privire la sumele de bani pe care directorul DPPS le percepea ori de câte ori era vorba de o angajare sau o promovare în cadrul instituţiei.

Probatoriul procurorilor DNA relevă faptul că Teodora Ciobanu a perceput  sume de bani de la cel puţin cinci persoane, denunţători în cauză, pentru ca acestea să fie angajate, respectiv promovate în diverse funcţii în cadrul DPPS. 

În data de 6 februarie, procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale, în acest caz fiind puse sub învinuire atât persoanele care i-au dat bani directorului DPPS, pentru dare de mită, cât şi Teodora Ciobanu, pentru luare de mită.
În urmă cu exact o săptămână, luni, 18 mai, procurorii au hotărât continuarea urmării penale în ceea ce o priveşte pe Ciobanu şi scoaterea de sub urmărire a cinci persoane care i-au oferit bani acesteia din 2007 până în prezent, acestea devenind martori în această cauză. Astfel, s-a reţinut că sumele de bani au fost pretinse şi primite de directorul DPPS în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Concret, pentru angajarea pe un post de asistent medical, Ciobanu a primit suma de 4.000 lei, iar în cursul acestui an a mai pretins, în acelaşi scop, şi suma de 2.300 lei, pe care martorii denunţători nu i-au mai dat-o.

Denunţător: 5.000 de euro, funcţia de director DPPS

Pe lângă fapta de luare de mită în formă continuată, din materialul probator administrat de către procurorii Serviciului Teritorial Craiova al DNA rezultă faptul că Teodora Ciobanu ceruse, în luna februarie a acestui an, de la un subaltern, suma de 5.000 de euro, promiţându-i că îi va oferi postul său de director executiv al DPPS Tg-Jiu, întrucât ea urma să fie numită pe o altă funcţie de director în cadrul Direcţiei de Cultură.
Nu este cert dacă cel căruia i se propusese afacerea nu a dat banii sau a apucat să achite 3.000 de euro, însă acesta a devenit şi el martor denunţător în cauză.
Faptele directorului DPPS sunt considerate grave de către procurori în condiţiile în care, pe lângă cele de luare de mită, Ciobanu ajunsese să-şi vândă şi propria funcţie, aspect care a cântărit greu în luarea măsurii preventive.
Numai că acest ultim aspect complică lucrurile, în sensul că procurorii au extins cercetările cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Suplimentarea cercetărilor poate răscoli serios lucrurile, vizate fiind persoanele care o asigurau pe Ciobanu că va ocupa funcţia din cadrul Direcţiei pentru Cultură, dar şi că, prin influenţă la aceleaşi persoane, aceasta putea ceda postul său de la DPPS celui de la care percepuse 5.000 de euro.

 

Tot pentru o angajare, directorul DPPS a primit 1.000 euro, aceeaşi sumă fiind practic tariful şi pentru o promovare pe un post de asistent. În funcţie de postul pe care doreau să fie avansaţi angajaţii DPPS, directorul Teodora Ciobanu îşi fixa cuantumul mitei, într-un caz acesta ajungând la 5.000 de lei. Practic, aceasta avea o listă cu preţuri cunoscută subalternilor doritori de promovare, ajungându-se în două situaţii ca aceasta să ceară banii, 4.000 de lei, respectiv 5.000 de lei, însă nu a mai primit acele sume.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Un comentariu

  1. Asta se crede dumnezeu cand L.a blestemat pe Adam la munca. Si vrea la cultura neocomunista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: