miercuri , 16 octombrie 2019 - 10:19

Parlamentarii și președintele Directoratului CEO, invitați joi la EMC Motru! Se discută revendicările grevei japoneze


Deputații și senatorii de Gorj, dar și președintele Directoratului CE Oltenia, Sorin Boza, sunt invitați joi la sediul EMC Motru pentru a discuta cu reprezentanții salariaților intrați, săptămâna trecută în grevă japoneză şi cum se pot rezolva revendicările acestora. Se așteaptă ca parlamentarii prezenți, dar și cei de la CEO să-și asume rezolvarea acestor probleme care nu mai necesită amânare. În ultimele zile peste 450 de salariați ai unităților CEO din Motru au purtat și poartă încă bandelore albe la serviciu.

Revendicările salariaților CEO vor fi trimise, în scris, și Ministerului Energiei, și chiar se va solicita prezența unui reprezentant al instituției la discuțiile de joi. Protestatarii vor încerca, pașnic, și acum să ridice în fața factorilor de decizie problema personalului îmbătrânit și lipsă din producție, salariile mici, anumite discriminări salariale care există la CEO și reducerea vârstei de pensionare, punctul fierbinte și cel mai important al protestului.
Sindicatul Solidaritatea 2013 va pune la dispoziția celor prezenți la EMC Motru un proiect de lege ce vizează modificări în Legea Pensiilor pentru reducerea vârstei de pensionare pentru mineri și energeticieni și date despre lipsa de personal din unitățile CEO. Se vor propune și soluții pentru găsirea unor resurse financiare pentru salarii decente în minerit și energie. Se vor impune termene pentru rezolvarea revendicărilor.

Etapa a II-a începe vineri

În cazul în care acest demers va fi ignorat, luni și marți se va intra în grevă spontană timp de două ore, după care va urma greva generală.
Greva japoneză din unitățile CEO-zona Motru a început miercuri cu un număr de 400 de salariați la Lupoaia și 50 la Roșiuța. Acțiunii i s-au alăturat și angajați ai ELCFU, iar despre solidarizarea cu mișcarea din Motru s-a discutat în majoritatea sindicatelor. Unii lideri, declarativ sunt deja de partea grevei de la Motru,dar în fapt nu se alătură protestului.
Protestatarii fac apel către colegi pentru unitate, deoarece acțiunea de la Motru nu este a unui sindicat ori a unui lider, ci a salariaților companiei.

loading...
Loading...

Citește și

Iată ce posturi și-au REZERVAT secretarii de stat gorjeni! Cine rămâne ȘOMER și cine încasează o pensie de 14.000 de lei, lunar!

Gorjenii din Guvernul Dăncilă, cu o singură excepție, nu rămân șomeri, însă pe posturile rezervate, …

Un comentariu

  1. Analfabetu de bunoiaca sa spuna cîti bani a luat de la iordache! Mai nou săptămâna trecută la masa la iordache a participat si: Caldaruse ,Iovan,marciuc si alti lingai mai mic!Domnule marciuc nu îți ajunge cite palme ai primit?nu iti ajunge ca fiu tu infunda puscariile?de ce te vinzi pe 2 arginti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: