Pasti, supărat pe politicienii care una spun şi alta fac! „Sunt vorbe goale”

parc-industrial-sadu12-cmk

Directorul Parcului Industrial Sadu, Cristian Toader Pasti, îi critică pe politicienii gorjeni care au început să promită că vor crea mai multe parcuri industriale în judeţ, doar pentru a câştiga bătălia electorală din această vară.

Mai mulţi candidaţi la primăriile din Târgu Jiu şi Motru au declarat că doresc înfiinţarea unor noi parcuri industriale care să genereze înfiinţarea unor locuri de muncă. Pasti mai spune că, timp de şase ani, de când se află la Parcul Industrial din Sadu, niciun politician nu a călcat pe acolo. Acesta a mai precizat că în acest momentul parcul are închiriate toate spaţiile disponibile. „Cu 1 martie a venit o firmă. A început activitatea, a angajat oameni. Sper să mai închei un contract pe cea mai mare hală din Parcul Industrial şi cu asta cam toate spaţiile care sunt disponibile la momentul acesta vor fi închiriate. Sper ca cei care vor ajunge la conducere, după alegerile locale, să conştientizeze că avem nevoie de locuri de muncă şi să mai creeze parcuri industriale şi să-l şi dezvoltăm pe cel de la Sadu. În campania electorală este o modă să le spui oamenilor ce vor să audă şi atunci dacă e criză de locuri de muncă, le spui că o să creezi locuri de muncă. După ce trece campania electorală nu mai creează niciun parc. Nici măcar prin acesta (de la Sadu, n. red.) nu a trecut niciun politician de şase ani de când sunt acolo. Deci, eu zic că sunt vorbe goale”, a declarat Cristian Toader Pasti.

loading...
Loading...

Citește și

PREFECT INTERIMAR la Gorj, după promovarea lui Florescu

Subprefectul Sorin Arjoca i-a luat locul fostului prefect, Ciprian Florescu, numit secretar de stat în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: