Patronul ilegalist al unui bar din Motru a folosit Halloween-ul pentru a-i declara război PSD-ului! Poliția anchetează, firma riscă o amendă de 1000 de lei!


Patronul din umbră al barului „La Academie” din municipiu, locație aflată vizavi de Parchetul, Judecătoria și Poliția Locală Motru, a postat în fața unității un banner artizanal, făcut dint-un cearșaf, pe care era scris cu vopsea roșie ,,Ciuma roșie’’ . Mesajul a fost pus pe domeniul public, adică a acoperit fântâna arteziană din fața barului. Același mesaj însângerat, care face trimitere la Partidul Social Democrat, a fost scris cu aceeași vopsea roșie și pe geamurile terasei închise a barului, unde în seara de miercuri spre jos s-a organizat o petrecere de Halloween.

Firma care funcționează în fostul cinematograf al orașului Motru, gestionând barul „La Academie”, este cercetată de poliția municipală pentru afișare de mesaj denigrator, într-un spațiu public. De altfel, și Poliția Locală Motru s-a autosesizat și verifică cazul, firma riscând o amendă cuprinsă între 400-1000 de lei. Cert este că mesajul respectiv, cu trimitere directă spre PSD, patrid denumit la mai multe mitinguri drept ,,ciuma roșie’’, a nemulțumit mai mulți oameni din oraș, și mai ales conducerea organizației locale PSD din Motru.
Social-democrații susțin că sfidarea lui Simionescu Venus Dănuț ar fi o declarație de război la adresa aleșilor puterii care au taxat neregulile afaceristului din anii trecuți.
De altfel, de doi ani de zile, respectivul utilizează domeniul public după bunul său plac, există de altfel o hotărâre judecătorească de demolare a extinderii terasei localului, care s-a făcut fără autorizație de construcție, dar care nu este pusă în aplicare de autoritățile locale. Mai mult, firma nu deține contract pentru utilizarea fostului cinematograf, în acest caz existând un dosar penal în lucru.

Cu bandă pe ochi

La barul respectiv, unde unul dintre administratori s-a spuânzurat, își beau cafeaua zilnic, judecători, procurori, avocați, polițiști fără ca cineva să ia vreo măsură drastică în condițiile în care barul este periodic amendat pentru diverse nereguli și funcționează fără autorizație.
În luna martie, cadre ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul IPJ Gorj au descins la barul „La Academie” de la Motru, pentru o percheziție făcută în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracțiunilor de fals și uz de fals, instrumentat de această instituție. Polițiștii SICE au constatat și ei că unitatea funcționează fără autorizație, și au dispus amendarea firmei și confiscarea unei sume de bani din barul percheziționat. Barul din Motru funcționa la momentul descinderii polițiștilor, deși prin a doua dispoziție a primarului Gigel Jianu, dată atunci, activitatea unității trebuia oprită.
Neregulile tolerate de autorități pentru acest bar sunt de neconceput pentru vreo altă locație din municipiul Motru, niciun patron nepermițându-și aroganțele lui Simionescu. Pentru respectivul, legalitate și lămuriri au cerut mai mulți aleși locali, deoarece locația nu este autorizată ISU dar organizează periodic mari petreceri atât pentru tineri cât și pentru minori, construcția fiind un real pericol.

loading...
Loading...

Citește și

Directori menținuți ilegal în funcții la Serviciul de Ambulanța Gorj

Ministerul Sănătății a dat aviz negativ pentru doi dintre directorii Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) …

2 comentarii

  1. Inteleg ca pe acel banner scria doar „Ciuma Rosie”…nimic de PSD. Psd-istii insa, stiind ca ei sunt ciuma rosie, au fost deranjati!

    • ..democratia este un lucru greu de inteles .. mai ale pentru oameni de la Motru .. nu are .. nimic …ciuma rosie cu psd… mai ales ca este vorba de hallowen 2018 ,,, se vede ca multi nu stiu ,, chiar si cel care scrie articolul ar trebui sa inteleaga ….ca suntem in UE…!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: