Pe cine SUSȚINE CIOCEA la prezidențiale


Primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea, anunță că se gândește să stea acasă în ziua alegerilor prezidențiale, ce vor avea loc în luna noiembrie.

Dezamăgit de politică și politiceni, Ion Ciocea ia în calcul să nu se implice pentru niciun candidat în campania pentru alegerile prezidențiale. Edilul are încă supărări pe liderii PSD Gorj, care au făcut demersuri, la Prefectura Gorj, să-i înceteze mandatul după ce, în 2016, a candidat ca independent la parlamentare. Ion Ciocea a susținut ALDE, în luna mai, la europarlamentare. Acum, spune că are de gând să stea acasă în ziua alegerilor prezidențiale. „M-am cam săturat de politicieni, de politică, le-am văzut caracterul politicienilor. Le-am văzut, până la urmă, și sufletul. Nu țin cont de faptul cât muncește un om. Știți bine cât am muncit pentru PSD. Cei care conduc partidul acum vor să lase un om fără serviciu. Am neglijat familia ca să ridic partidul. Așa că am un gust amar, când discut despre politică, mai bine m-aș îngropa în nisip ca struțul. Nu știu ce să fac, dacă o să mă duc la vot.O să văd în ziua alegerilor. Mă gândesc ca de data asta să stau acasă, să meditez la mine, la familia mea, la sănătate. Nu are rost să crezi în politicieni. Nu vreau să pronunț nume de candidați. Fie că e vorba de unul sau altul, la nivelul organizațiilor locale au oameni fără suflet. Fără caracter, care nu se gândesc la alți oameni”, a conchis primarul comunei Bustuchin.

loading...
Loading...

Citește și

FĂRĂ CE Oltenia, ROMÂNIA ar intra ÎN BEZNĂ

Mihai Weber susține că guvernanții au realizat că dacă nu ar exista Complexul Oltenia, prețurile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: