Pecingină: „Mitrescu aberează, este un îmbuibat”

pecingina

Liderul sindicatului Energia Rovinari lansează un atac dur la adresa vicepreşedintelui PSD Târgu-Jiu. Constantin Mitrescu spune că Gheorghe Pecingină este pus de Ion Călinoiu să destructureze mişcarea sindicală. În replică, avocatul îl face pe sindicalist îmbuibat.

Constantin Mitrescu şi-a ieşit din pepeni la sfârşitul săptămânii trecute: „Le transmit cocalarilor că FNME nu înseamnă numai Târgu-Jiu şi Gorj. Consiliul se va ţine la Petroşani (n.r. – vineri) pentru că avem sindicat acolo şi o să vină oameni din toată ţara. Gheorghe Pecingină este un vicepreşedinte PSD, trimis de Călinoiu prin cariere să destructureze sindicatele”, a declarat Constantin Mitrescu. Vicepreşedintele organizaţiei municipale a Partidului Social Democrat s-a amuzat când a auzit atacurile la adresa sa, venite dinspre liderul sindical Constantin Mitrescu. Gheorghe Pecingină i-a dat însă replica. „Domnul Mitrescu spune numai aberaţii. Îmi vine să şi râd. Eu nu sunt plătit de nimeni ca să fac ce spune dânsul. Eu sunt avocat, iar în timpul liber sunt politician. Eu am făcut munca sindicală pe care n-o fac liderii îmbuibaţi. Mitrescu este un om care nu ştie ce spune. Este un habarnist care nu cunoaşte nici măcar contractele colective de muncă pe care le-a semnat, este repetent şi la capitolul legislaţia muncii. Dacă mi-aş pune mintea cu Mitrescu, acum l-aş da în judecată, dar nu am să fac asta. Dacă spune că sunt zero ca avocat, atunci dânsul este zero ca inginer, şi de asta a intrat în mişcarea sindicală, unde este şi mai zero. Acesta este  cântecul de lebădă al lui Constantin Mitrescu”, a precizat avocatul Gheorghe Pecingină.

loading...
Loading...

Citește și

LIDERUL PSD Gorj, despre RACOLĂRI de PRIMARI înainte de alegerile locale

Mihai Weber susține că liderii Partidului Național Liberal încearcă să atragă primari PSD din județ …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.