Percheziții în Gorj și în alte 13 județe, la o firmă de transport marfă


Poliţiştii din judeţul Mureş au efectuat, miercuri, 68 de percheziţii în Bucureşti şi în 14 judeţe, între care și Gorjul, la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane acuzate de de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ 1.300.000 de lei. În Gorj s-au făcut descinderi la Târgu-Jiu, Motru și Mătăsari, mai multe persoane fiind conduse la audieri.

„Activitățile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în Capitală, precum şi în județele Mureş, Bistriţa Năsăud, Braşov, Galaţi, Gorj, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vaslui. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 –2016, reprezentanţii unei firme din Mureş, având ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri, ar fi stabilit relaţii comerciale fictive şi ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conţinut economic real. De asemenea, cei în cauză ar fi omis înregistrarea în totalitate a livrărilor efectuate, beneficiind astfel de deduceri fiscale ilegale. Prin faptele lor, ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 1.300.000 de lei. Vor fi puse în executare 15 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.
În urma audierilor, anchetatorii vor stabili ce măsuri preventive se impun în acest caz.

loading...
Loading...

Citește și

FOTO: MORI DE RÂS! MOTIVUL pentru care un localnic a cerut un document la o primărie din Gorj: „Pentru a mă șterge la fund”

Un bărbat de 33 de ani, din comuna Lelești, a depus o solicitare haioasă la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: