Personalul TESA din CEO, redistribuit în producţie pe bază de CV

aurel-medinti

Termenul limită în care salariaţii TESA din CEO puteau să-şi prezinte CV-urile la departamentul de Resurse Umane a fost marţi, 19 noiembrie. Este vorba despre salariaţii din birourile sucursalelor şi unităţilor de carieră ai companiei, care urmează să fie transferaţi în aparatul central al CE Oltenia şi, după caz, în producţie.

Un număr de aproximativ 600 de angajaţi TESA, însemnând economişti, jurişti, directori şi lucrători de la Comercial, Investiţii şi Economic, vor trece în producţie în primul trimestru al anului 2014. Până atunci, administraţia a cerut CV-urile tuturor, pentru a avea o idee despre activitatea celor care îşi vor schimba locul de muncă în cadrul companiei.

În funcţie de când şi-au terminat studiile

Prim-vicele FNME, Ion Ruşeţ a declarat că este vorba despre CV-uri standard: „Primirea acestor cv-uri a fost solicitată până în data de 19 noiembrie, pentru ca administraţia să poată analiza activitatea fiecărui salariat TESA în parte. Din câte ştiu, conducerea CEO este interesată în mod special de perioada în care cei în cauză şi-au finalizat studiile. În funcţie de asta, vor trece în producţie sau în aparatul central al companiei”, a mai spus acesta.

„Nu vrem să-i dăm la o parte, din greşeală, pe cei cu vechime, experienţă şi studii realizate la timpul lor”

Despre cât a fost de necesară prezentarea CV-urilor de către angajaţi, directorul Diviziei Energetice, membru în Directoratul CEO, Aurel Medinţu, a spus: „Nu putem face erori. Din acest motiv, conducerea companiei a solicitat aceste CV-uri, pentru a vedea evoluţia fiecărui salariat în parte, modul în care de la meseria de bază a ajuns economist, jurist etc. Trebuie avuţi în vedere oamenii cu vechime, experienţă şi care şi-au desăvârşit studiile realizate la timpul lor. CV-urile arată aceste lucruri. Nu vrem ca oameni bine pregătiţi să fie daţi la o parte”, a mai spus acesta. Ar fi de menţionat faptul că foarte mulţi angajaţi ai CEO, foşti lăcătuşi sau maiştri au absolvit facultăţi la… fără frecvenţă, pe la Băile Herculane, subiect mult discutat în presa ultimilor ani.

loading...
Loading...

Citește și

„Floricica Dansatoarea” o comite din nou! Pesedistul Pupăzan s-a rebrenduit și o arde pe muzică ușoară de-i sar gumarii din picioare!

Marius Daniel Pupăzan, opțiunea burlescă a PSD pentru Primăria Cîlnic, nu contenește în a se …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: