duminică , 21 octombrie 2018 - 22:24

Peste 20.000 de voluntari din Gorj au participat la „Let’s do it, Romania!“

15 septembrie a fost Zi de Curățenie Națională în România. Românii şi-au pus mănuşile, au luat saci şi au participat la “Let`s Do It, România!”, cea mai mare mobilizare de voluntari din ţară, cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale. O primă estimare arată că 338 038 de voluntari au curățat 467 453 saci cu deșeuri în România. În topul județelor cu cei mai mulți voluntari se regăsesc Maramureș (32 142 voluntari – 21008 saci), Botoșani (25 600 voluntari – 21000 saci), Bihor (23 000 voluntari – 30 000 saci), Gorj (21 540 voluntari – 55 000 saci), Suceava (21 256 voluntari – 23381 saci), Dolj (20 000 voluntari – 38 500 saci), Vaslui (14 040 voluntari – 18 750 saci), Cluj (12 000 voluntari – 13 000 saci), Mureș (11 453 voluntari – 18 730 saci), Giurgiu (10 115 voluntari – 14 000 saci), se arată într-un comunicat de presă.

“Am fost copleșiți de susținerea pe care a avut-o Let`s Do It, Romania! într-un an dificil din foarte multe puncte de vedere, de la contextul politic și social, la diverse provocări din partea vremii sau organizatorice. Cu toate acestea, am reușit cea mai mare mobilizare de până acum. Chiar dacă, aparent, vorbim despre o singură zi de curățenie pe an, efectele ei se văd mult după, în mentalitatea oamenilor despre deșeuri și despre puterea de a schimba în bine România. În urma ei rămân conștiința civică și respectul față de natură. Mulțumim tuturor celor care au dat câteva ore din timpul lor de week-end pentru Let`s Do It, Romania!” a declarat Ionuț Iordăchescu, Project Manager.

loading...
Loading...

Citește și

Europa lovită de două valuri de aer polar în urmatoarele zile. Frig arctic în România

Potrivit meteorogilor, începând de marți, 23 octombrie, vremea se va răci în cea mai mare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.