miercuri , 18 septembrie 2019 - 21:09

Peste 5,8 miliarde de lei vechi, prejudiciu la o PRIMĂRIE din Gorj! Edilul s-a pontat la serviciu deși era în vacanță în Israel!


Camera de Conturi Gorj a transmis la începutul acestei luni Consiliului Local Țicleni raportul de audit financiar întocmit în luna mai după controlul realizat la primăria din localitate. Raportul cuprinde activitatea financiar-contabilă a Primăriei Țicleni pe anul 2018, în cuprinsul său fiind precizate o serie întreagă de nereguli privind felul în care șefii administrației locale au cheltuit banul public. Verificatorii Camerei de Conturi Gorj subliniază în cuprinsul raportului că primăria a efectuat plăți nelegale privind salarizarea celor două bibliotecare angajate la biblioteca orășenească. S-a mai constatat neraportarea prin pontaje și ștate de plată a zilelor de concediu de odihnă efectuate anul trecut de primarul localității, Radu Constantin, acesta plecând în vacanță în Israel în timp ce s-a pontat la muncă, dar și modul precar cum s-au realizat plățile la mai multe obiective de investiții din localitate, unul dintre acestea fiind chiar cel privind reabilitarea primăriei.

La un calcul rapid, prejudiciul estimat de Camera de Conturi Gorj la Primăria Țicleni este situat în jurul sumei de 6 miliarde de lei vechi(600.000 de lei), bani care trebuie recuperați de la cei care se fac vinovați de crearea acestor găuri din bani publici. Consilierii locali din Țicleni vor urma să ia în discuție, vineri, în ședință, acest raport, trimis pe 4 iunie primăriei din localitate cu destinația: forul aleșilor locali.
Aleșii vor vedea astfel că potrivit verificatorilor, controlul intern din primărie nu prea există. Mai exact, controlul intern managerial din instituție nu a fost implementat, nu există o structură cu atribuții de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică, procesul de management al riscului nu se efectuează dar și că, conducerea nu a elaborat un plan de dezvoltare a controlului intern.
S-a mai constat, potrivit raportului Camere de Conturi: ,,efectuarea de plăți nelegale reprezentând drepturi acordate personalului angajat la biblioteca orășenească, contrar prevederilor Legii cadru nr.153/2017”. Mai exact, salariile bibliotecarelor au fost stabilite eronat la valoarea de 6026 de lei, corect fiind 3291 de lei lunar. Astfel, bibliotecarele au primit de la 1 ianuarie până la finalul lui 2018, un salariu dublu, incorect. Mai mult, din 1 ianuarie 2019, deși trebuiau să aibă un salariu brut de 4608 lei, lor adăugându-li-se și sporul de condiții vătămătoare de care acestea beneficiau din decembrie 2018, bibliotecarele au primit un salariu de 5931 de lei lunar. Astfel, din ianuarie 2018 până în martie 2019, primăria din Țicleni le-a dat ilegal salarii bibliotecarelor, făcând o gaură instituției de 76.256 de lei. Din acești bani peste 16.000 sde exonerează al plată dar 59.846 lei trebuie recuperați.

Primarul în deplasare fără concediu

Verificatorii mai constată că primarul a plecat din primărie din 6 noiembrie, timp de șase zile, în cadrul unui proiect, ar fi spus acesta, dar în actele primăriei acesta nu a figurat în concediu de odihnă, fiind pontat la muncă.
Consilierii locali spun că excursia lui Radu Constantin în Israel nu e singura abatere de acest gen a edilului local, acesta stând o lună acasă după ec și-a rupt piciorul în timp ce era pontat prezent la primărie.

Cantități mari de beton, decontate, deși nu au fost puse în operă

Cei de la Camera de Conturi au mai constat că la realizarea unor obiective privind construirea unor podețe, dalări șanțuri și ziduri de sprijin au fost decontate materiale care nu s-au folosit la aceste lucrări. Investiția a costat 42.000 de lei.
În acest context, la o altă lucrare similară s-au constatat probleme grave, mai exact că există o diferență de peste 416.000 de lei, bani achitați de primărie nejustificat constructorilor.
La lucrarea ,,executare podețe pe strada Petroliștilor” s-a constatat că, 330 de mc de beton nu au fost puși în operă, deși s-au plătit pentru materiale peste 80.000 de lei.
La realizarea lucrărilor de reabilitare a sediului primăriei, lucrare executată de o firmă din Peștișani, s-a constat că s-au plătit materiale care nu s-au folosit la acest obiectiv în sumă de 11.221 lei, bani care trebuie recuperați până la finalul lunii septembrie.
În total, prejudiciul constatat la Primăria Țicleni este de 587.000 de lei adică peste 5,8 miliarde de lei vechi.
Consiliul Local Țicleni va lua act de acest raport și va stabili cum se va recupera acest prejudiciu adus bugetului localității.

loading...
Loading...

Citește și

ȘOCANT! A murit în curtea spitalului, după ce două zile la rând medicii de la două unități medicale au trimis-o acasă spunându-i că nu are nimic!

Sincopele din sistemul medical din Gorj sunt tot mai frecvente, iar din cauza disfuncționalității acestui …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: