Peste 600 de şoferi, AMENDAŢI. Ce au depistat polițiștii gorjeni în trafic!

În perioada 06-12 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi subunităţilor teritoriale de poliţie au desfăşurat activități specifice, în cadrul acţiunii „Speed”, pentru depistarea conducătorilor auto ce nu respectă limita legală de viteză.

În activităţile specifice, a fost angrenată o medie zilnică de șapte autospeciale inscripţionate de poliţie, ce sunt dotate cu aparate video-radar și un radar pistol, fiind constatate 661 de abateri pentru nerespectarea regimului legal de viteză, din care 70 au fost înregistrate cu aparatul radar pistol.

Cu această ocazie, au fost aplicate în total 888 de sancţiuni contravenţionale pentru abateri la regimul rutier, pentru nerespectarea normelor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce un număr de 134permise de conducere.

RECOMANDĂRI:

Polițiștii gorjeni reamintesc conducătorilor auto:

Nu vă urcaţi la volanul unui autovehicul, dacă aţi consumat băuturi alcoolice !

Pe lângă riscul producerii unui accident rutier, cei care conduc un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la 1 la 5 ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o concentrație de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie și un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic, crescând riscul producerii unui accident rutier.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele, fără a se asigura corespunzător.

Pentru a conduce în siguranţă conducătorul auto trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, riscul producerii unui accident creste.

De asemenea, în timpul deplasării, folosiţi centura de siguranţă, păstrați o distanţă corespunzătoare între autovehicule şi circulați cu viteză redusă în condiţii meteo nefavorabile.

  • Când sunteți la volan să fiți concentrați la trafic și să evitați:
  • folosirea telefonului mobil fără handsfree
  • să purtați conversații cu pasagerii care pot să vă distragă atenția
  • să efectuați alte activități în timp ce conduceți.
  • Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic şi nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare.
  • Pentru un traseu mai lung este recomandat să nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi şi să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă reface forţele.
  • Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte !

Totodată, în această perioadă, pietonii sunt rugaţi să circule pe trotuare, iar traversarea străzii să o facă prin locurile marcate și semnalizate corespunzător şi numai după ce s-au asigurat că intenţia lor de a traversa a fost observată de către conducătorii auto. Graba și neatenția conduc la producerea accidentelor rutiere !!!

Transmitem aceste recomandări pentru conștientizarea tuturor participanților la traficul rutier,privind urmările şi pericolele generate de comportamentul iresponsabil în trafic și faptul că viața este prețioasă și că fiecare trebuie să respecte aceste reguli de circulație pe drumurile publice, pentru prevenirea accidentelor rutiere !!!

loading...
Loading...

Citește și

Proiect de lege: Pedofilii ar putea fi supusi castrarii chimice

Proiectul de lege care prevede castrarea chimica a pedofililor a fost pus in dezbatere publica …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.