Pilot și maestru al sporturilor, Dumitru Lupulescu: „Pasiunea pentru zbor nu dispare!”

lupulescu-profesor-zbor-reportaj-(1)
Profesorul este una dintre valorile Gorjului

Profesorul Dumitru Lupulescu, de 80 ani, este din Târgu-Jiu. Familia din care face parte profesorul Lupulescu este una dintre cele mai importante din istoria urbei noastre: bunicul său patern este ctitorul bisericii din Piața Prefecturii din Târgu-Jiu. Dumitru Lupulescu este una dintre valorile Gorjului, fiind sportiv de performanță la înot, șah și aeromodelism. A câștigat numeroase medalii la importante concursuri de aeromodelism și a transmis pasiunea sa și altora.

 

„Prima dată, mai ales la primul zbor, ai o senzație deosebită. Prima dată tu nu pilotezi, pilotează instructorul și ai mereu senzația că pici de pe scaun și tragi ca să te fixezi bine, apoi, la viraje, ai impresia că geamul din plexiglas va ceda. Pe urmă te obișnuiești. Dacă stăpânești bine aparatul, nu prezintă decât pericolele iminente, care se pot întâmpla oricum”.

lupulescu-profesor-zbor-reportaj-(3)

M-au primit cu brațele deschise în casa dumnealor, prietenoși și plini de povești din care oricare dintre noi are ce învăța. Oameni culți, care au îmbătrânit frumos și care vor lăsa în urmă realizări și opere importante, dar mai important, oameni care s-au format sub oblăduirea și îndrumarea lor. Profesorul pensionar Dumitru Lupulescu a absolvit Liceul „Tudor Vladimirescu” în 1951, apoi Școala de Zbor cu Motor de la Alexandria și a lucrat ca pilot de avioane de turism, dar și ca instructor de zbor, până când a fost nevoit să se retragă din motive obiective. Pasiunea pentru zbor i-a rămas intactă. Este o dragoste până la moarte, la fel ca aceea pe care o simte pentru soția sa. Soția sa, Gabriela, are 74 de ani și a fost profesoară de limba și literatura română. „Înainte de 22 de ani am fost instructor de zbor, pasiunea mea! Am fost instructor la Preajba, la aeroportul care era acolo. Am rămas cu nostalgia zborului, mereu am rămas cu ea! M-am apucat să fac aeromodelism. Era 1951, eram elev și am plecat să mă fac pilot de planor, la Petroșani, și m-au respins. Eram mic de vârstă. Dar nu am renunțat. Am abosolvit Școala de Zbor cu Motor de la Alexandria. Erau foarte mulți piloți care plecau peste graniță, ca să se realizeze. Eu eram copil de intelectual, am urmat cursurile școlii de aeromodele. S-a dat drumul să intru în aviație și am fost repartizat la Preajba, ca pilot pe un avion cu care remorcam planoarele. Am mai făcut cursuri la București, de instructor de zbor, puteam să îi învăț pe alții să piloteze avionele cu motor”, a povestit, mereu zâmbind frumos, profesorul Dumitru „Pichi” Lupulescu.

O pasiune cât o viață

Nu va uita niciodată cum este să zbori, senzațiile încercate. Zborul va rămâne mereu principala sa pasiune, chiar dacă are și altele în plus, pe care le prețuiește. „Prima dată, mai ales la primul zbor, ai o senzație deosebită. Prima dată tu nu pilotezi, pilotează instructorul și ai mereu senzația că pici de pe scaun și tragi ca să te fixezi bine, apoi, la viraje, ai impresia că geamul din plexiglas va ceda. Pe urmă te obișnuiești. Dacă stăpânești bine aparatul, nu prezintă decât pericolele iminente care se pot întâmpla oricum. Am zburat doar cu aparate de școală, nu de pasageri. La Preajba, doi ani am stat. A trebuit să renunț. Dar pasiunea pentru zbor nu dispare, nu a dispărut!”, a spus Dumitru Lupulescu.

Maestru al sportului

lupulescu-profesor-zbor-reportaj-(4)

Spune despre sine că s-a irosit încercând, de-a lungul timpului, prea multe hobby-uri. „Mi-a plăcut mereu sportul! Sunt maestru al sportului, maestru la șah, am fost luptător, pictez, scriu poezii, am jucat teatru, am scris epigrame, cânt și la acordeon! Am un titlu de maestru al sportului, care se acordă unui sportiv care îndeplinește mai multe condiții: să câștige un titlu de campion al RSR-ului, să bată un record, să bată un record național – eu am ajuns cu aeromodelul la peste o mie de metri. Am participat la multe concursuri în afara țării și am câștigat foarte multe medalii. De exemplu, în 1976, am bătut un record european, la 1.400 de metri a urcat aeromodelul, am fost campion al Republicii”, a declarat profesorul Lupulescu. O admiră pe Simona Halep și a avut ocazia să joace tenis cu Ion Țiriac. Nici într-o zi nu ar termina profesorul de povestit întâmplările vieții sale! „Mi-au plăcut sporturile individuale, căci eu cred că a fi sportiv înseamnă să îți asumi singur responsabilitatea, ca Simona Halep, care este un luptător de cursă lungă, rezultatul i se datorează ei! Am avut ocazia să mă întâlnesc la un concurs de tenis cu Ion Țiriac, dar n-am avut puterea să joc cu el”, a spus zâmbind octogenarul.

Îndrăgostit de țara sa

Deși au vizitat multe țări din Europa, soții Lupulescu nu s-au gândit niciodată să își părăsească țara. „Nu aș fi plecat niciodată din România! Îmi iubesc țara. Țara noastră este cea mai frumoasă, căci are toate formele de relief! Nicio altă țară nu este mai frumoasă ca România! Nu știm să facem comerț. Nu știm să ne prețuim valorile”, spune cu tristețe bătrânul profesor. Viața împreună le-a fost minunată, iar călătoriile pe care le-au făcut le vor rămâne mereu în minte. „O țară frumoasă, dar cu un singur tip de relief este Austria. Dar noi, românii, nu suntem negustori cum trebuie. Avem Tismana, Lainici, îl avem pe Brâncuși! Doamne! Câte puteau face străinii cu asemenea bogății! Avem Cheile Oltețului, ale Galbenului sunt frumoase foc! Fiecare județ are specificul lui, Bucovina, Maramureșul, Moldova. Avem o țară minunată! La Voroneț am fost cînd eram studenți și ne-a explicat o maică: în mănăstirile de aici avem tricolorul românesc: albastru de Voroneț, galbenul de Moldovița și roșul de Humor”, a spus Gabriela Lupulescu, soția maestrului, fostă profesoară de limba și literatura română. Supranumită „Capela Sixtină a Estului”, Mănăstirea Voroneţ este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Culoarea predominantă este o nuanță de albastru unică (motiv pentru care se numește şi albastru de Voroneţ), a cărei formulă chimică s-a pierdut în negura timpului. Mănăstirea Moldovița a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareș (fiul lui Stefan cel Mare), în 1532, şi este cea mai mare dintre bisericile ridicate în perioada de înflorire a stilului moldovenesc. Unicitatea picturii este dată şi de culoarea predominantă, galben. Mănăstirea Humor a fost construită în 1530, în perioada domniei lui Petru Rareș. Biserica a fost împodobită peste tot, în exterior și în interior, cu picturi în frescă, a căror unicitate şi unitate este dată de frecvența diferitelor nuanțe de roșu, culoare specifică acestei biserici.

Lasă în urmă alți pasionați de aeromodelism

Pasiunea pentru aeromodelaj a transmis-o și altor generații, căci un asemenea hobby e ușor de dat mai departe. Profesorul Lupulescu este mândru de cei pe care i-a învățat! „Sunt mulțumit pentru că am făcut la Târgu-Jiu mai mulți conducători de aeromodele. Unul este Tâlvescu, inginer, are dezvoltată latura calculatoarelor – este foarte bun în aeromodelaj. Mai este Holingher Alin, tot cu mine a învățat aeromodelaj. Și mai este Merlușcă de la Bălești. Eu i-am format pe ei, iar acum ei sunt mai buni ca mine. Aeromodelele la ora actuală se găsesc deja construite, dar costul unui aeromodel complet este mare. El are o stație ultraperformantă pe el, aceasta are 11 canale. Pe aeromodel trebuie să fie un aparat de altitudine atunci când participă la un concurs, ca să înregistreze cât urcă. Pe acesta l-am construit în urmă cu trei ani, din zăpadă artificială. Am avut multe, dar le-am dăruit. Cam o lună de zile lucrez la un aeromodel. Și copiii mei știu să facă asemenea aeromodele. Aeromodelismul rămâne pasiunea vieții mele!”, a afirmat maestrul „Pichi” Lupulescu. La Palatul Copiilor, în perioada 1971-1977, Lupulescu a ținut un curs de aeromodelaj. Sub pregătirea sa, au fost obținute cele mai bune rezultate ale elevilor pasionați de zbor. În 1977, chiar fiica profesorului Lupulescu obține titlul de vicecampioană pe țară la zbor liber, cu planorul A1. „Într-un timp se făceau cursuri de aeromodelaj la Palatul Copiilor, dar acum nu se mai fac. Mulți ar vrea, dar nu cred că sunt bani. Se dau prea puțini bani la învățământ. Sunt cercuri în țară care funcționează: la Craiova, Pitești sau Vâlcea. Materialele costă destul de mult, dar le-ar plăcea copiilor, sunt sigur. Am făcut aici, la Palatul Copiilor, o vreme, acest curs. Cu mulți ani în urmă”, și-a amintit maestrul.

loading...
Loading...

Citește și

Din CLUBURILE târgujiene, într-un PUB din Anglia! Cum îşi clădeşte viitorul un ADOLESCENT din Gorj, doar cu CHITARA lui!

În urmă cu un an, a cântat în cluburile din Târgu Jiu. Piese rock şi …

2 comentarii

  1. Garaiacu Marian

    Tot respestul ptr acest om. Mi-a fost profesor la Casa pionierilor de aeromodelism, debutul meu ptr o cariera in aviatie!

  2. Este si cazul vostru?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: