sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 7:04

Pîrvulescu a simțit că politicul a încercat să se implice în alegerile de la FNME: Nu mai au nici o putere!


Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie (FNME), a declarat, marți, la un post local de televiziune, că a avut semnale că politicienii au încercat să se implice în alegerile pentru desemnarea noilor șefi ai federației care vor avea loc săptămâna viitoare.
Liderul FNME a afirmat că politicul nu mai are nici o putere, la acest moment, în federație și a făcut o comparație cu perioada trecută când organizația sindicală și-a arătat susținerea pentru anumiți politicieni.
Pîrvulescu a precizat că Marin Condescu nu mai este președinte onorific al FNME, după ce organismul de conducere al federației a decis să elimine articolul din Statut care conferea acest titlu.

143 de delegați din partea sindicatelor vor alege, pe 10 decembrie a.c., la Congresul Federației Naționale Mine Energie (FNME), membrii Biroului executiv, adică președintele, vicepreședinții, secretarul general și trezorierul acesteia.
Pentru poziția de președinte al FNME vor candida Dumitru Pîrvulescu, președintele în exercițiu și Nelu Roșca, vicepreședinte al federației.
În acest context, Pârvulescu a afirmat că a avut semnale că politicienii au încercat să se implice în alegerile de la FNME.
”Da, dar nu au nici o putere în momentul de față”, a răspuns Dumitru Pîrvulescu, întrebat fiind dacă administrația sau politicul s-au implicat în alegerile de la FNME. Liderul sindical a nuanțat, ulterior și a afirmat că doar politicul a avut unele încercări. ”Federația asta nu mai e federația de acum cinci ani, ca să nu spun de acum patru ani. Contează foarte mult mutația asta care s-a produs în federație. Eu nu am parti-pris-uri cu nimeni, de asta n-o să spună nimeni, nici din dreapta, nici din stânga, către mine de a face ceva, pentru că, chiar dacă spuneți că au fost postări ale diferitelor persoane cu politicieni, de la mine nu ați văzut vreo comunicare de a spune colegilor să voteze într-o parte sau alta”, a adăugat președintele FNME.
Dumitru Pîrvulescu a clarificat și aspectele legate de funcția de președinte onorific al FNME, conferită, în urmă cu patru ani lui Marin Condescu.
”Consiliul de Coordonare al federației, încă de acum doi ani, a hotărât să elimine acel articol. Domnul Condescu avea articol în statut prin care îi conferea acest titlu. Tot Consiliul de Coordonare care are atributul de a modifica statutul, cel care introdusese acel articol, l-a eliminat”, a precizat Pîrvulescu.
Cu alte cuvinte, fostul lider al minerilor, Marin Condescu, nu mai are, la această dată, nicio legătură cu FNME.

loading...
Loading...

Citește și

Iată ce spune deputatul Vîlceanu despre cei doi afaceriști propuși pentru Consiliul de Supraveghere al CEO: Sunt extrem de inteligenți și adaptați la ce înseamnă economie!

Răzvan Alex Ionescu și Iulian Vasile Popescu sunt doi târgujieni susținuți de PNL Gorj pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: