Plută căzută de la vijelie, la Însurăței! Brazi culcați la pământ, la Arcani


Vijelia de duminică seara a afectat mai multe localități. Dacă în Târgu-Jiu au fost inundații, la Însurăței au picat niște plute peste artera rutieră, copacii fiind împinși dimineața la marginea drumului pentru a se putea circula în zonă. La Arcani au căzut însă peste o proprietate niște brazi, iar proprietarul s-a plâns că deși a obținut acordul Direcției Silvice pentru a îndepărta copacii, nimeni nu a vrut să se apropie de ei deoarece printre crengi se aflau fire de curent.

Cetățenii au semnalat de mai multe ori că în zona Însurăței sunt mai multe plute care reprezintă un real pericol pentru participanții la trafic dar și pentru pietoni. Din păcate măsurile s-au lăsat așteptate, astfel că la ultima vijelie de duminică seara câteva au căzut chiar pe carosabil, în zonă nefiind, din fericire, circulație. Plutele au fost împinse în șanț, iar autoritățile nu au trecut însă la îndepărtarea celor aproape 40 de copaci uscați aflați în aceeași situație
În zona Însurăței sunt cel puțin 10 plute care la un vânt puternic vor fi izbite la pământ, alte 20 sunt în zona Roșiuța și vreo 10 la Leurda. Consiliul Județean Gorj și-a dat acordul pentru tăierea lor dar autoritățile locale nu s-aui apucat încă de treabă, asta deși au apărut incidentele prognozate de cetățenii din zonă.
Tot duminică un alt incident similar s-a petrecut la Arcani. Doi brazi de la limita proprietății unui cetățean au fost culcați la pământ de vijelie. Omul a rămas cu copacii pe proprietate deoarece cei de la CEZ s-au codit să-și facă apariția în zonă. ,,Am sunat la linia CEZ să taie brazii de la limita proprietății mele de la Arcani și au venit să taie doar crengile care erau printre fire! Au zis că ei doar toaletează. Am mers mai departe și am făcut cerere la Direcția Silvică să marcheze brazii să-i putem tăia. Am marcat brazii, am plătit ce era de plătit și acum surpriză… nu vine nimeni să taie brazii pentru că sunt firele de curent prea aproape”, a spus proprietarul afectat cerând sprijin unei firme specializate deoarece mai avea doi brazi de tăiat.
În Târgu-Jiu, mai multe gospodării au fost inundate după ploaia de duminică noaptea.

loading...
Loading...

Citește și

Accident cu trei răniți, în Târgu-Jiu! Șoferul, sub influența băuturilor alcoolice

Evenimentul rutier a avut loc azi-noapte, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Târgu-Jiu. Printre răniți …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: