Poliția cercetează furtul ciudat al unui câine de rasă din cartierul Primăverii, Târgu Jiu! „Procurorul” s-a făcut stăpân peste patrupedul vecinei


O femeie din Târgu-Jiu a depus, ieri, o plângere la IPJ Gorj dar și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu acuzându-l de furt pe vecinul său de pe strada Zambilelor. „Procurorul”, că așa este poreclit Valentin Șerbănoiu, este învinuit, mai exact, de furtul patrupedului femeii, asta după ce câinele de rasă al proprietarei, ar fi ajuns în mod întâmplător în stradă, apoi la hingheri și, în scurt timp, în lesă. Și nu în orice lesă, ci chiar în cea a „Procurorului”, care s-a grăbit și a microcipat patrupedul făcându-se astfel stăpân, printr-un tertip, pe animalul de companie al vecinei. IPJ Gorj a confirmat joi că în cauză s-a deschis un dosar penal pentru furt în care se fac cercetări.

Loredana Toloargă susține că deține de peste 4 ani câinele din rasa Akita. I-a făcut animalului de companie și carnet de sănătate, l-a înregistrat la un medic veterinar din municipiu, dar, din neștiință, nu l-a microcipat. Animalul era ținut liber în curtea proprietarei, mai exact, la o casă din Cartierul Primăverii, situată pe strada Zambilelor. În urmă cu câteva zile, patrupedul, neobservat de stăpână, ar fi ieșit în stradă, fiind luat de hingheri. De fapt, salariații serviciului specializat din municipiu ar fi fost chemați în zonă chiar de vecinul femei, de Valentin Șerbănoiu, care fi motivat că animalul l-ar fi mușcat.

Povestea devine interesantă din acest moment, deoarece câinele în loc să fie ținut la padoc timp de 14 zile, pentru a fi castrat și apoi dat spre adopție, acesta este încredințat în aceeași zi tocmai celui care sesizase hingherii că acest animal i-ar fi făcut rău. Cel puțin asta povestește stăpâna câinelui care, disperată, și-a căutat animalul de companie pe stradă și în apropiere, ca să sesizeze miercuri că, de fapt, patrupedul său se aflat, legat, în curtea vecinului său.

Câinele își recunoaște stăpâna!

În baza unei filmări, în momentul în care femeia își vede câinele, patrupedul își recunoaște stăpâna și chiar se bucură de prezența ei. Animalul era însă legat pe proprietatea celui cunoscut în zonă drept „Procurorul” iar femeia i-a adresat vorb de alint prin gard…
Proprietara spune că a încercat să discute cu vecinul situația câinelui său, dar respectivul ar fi susținut că animalul, destul de scump pe piața de profil, îi aparține acum, asta în baza faptului că l-a microcipat pe numele săi. Bărbatul chiar ajunge să negocieze vânzarea câinelui către proprietara de drept, spunându-i femeii, foarte afectate de situație, că ar fi dispus să-i restituie patrupedul dar în schimbul unei sume de bai. Adică în schimbul a 3000 de euro. Proprietara este șocată de propunere și cheamă poliția. În baza unui proces verbal, agenții prezenți la fața locului îi lasă câinele în grijă aceluiași ,,Procuror,, proprietara fiind supărată că polițiștii l-ar fi încurajat pe bărbat că nu va suporta consecințe penale ci doar ,,civile,,.
În cursul zilei de joi, Loredana Toloargă se adresează astfel cu o plângere la IPJ Gorj și la Parchetul Local solicitând anchetarea vecinului pe care îl acuză de furt dar și restituirea câinelui pentru care deține dovezi indubitabile că i-a aparținut timp de mai bine de 4 ani de zile. Asta până acum trei zile.
Patrupedul mutat de „Procuror”
IPJ Gorj, prin Biroul de Presă, confirmă joi, pentru Gorj-Domino, că în cauză s-a deschis un dosar penal pentru faptă și că, la reclamația târgujiencei, se fac în cauză cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
În ciuda anchetei demarate, proprietara se teme că cel care i-a sustras animalul va scăpa de anchetatori, deoarece deja din cursul zilei de joi câinele său a fost mutat de pe proprietatea lui Valentin Șerbănoiu din cartierul Primăverii și dus într-un loc necunoscut de femeie.
Acesta subliniază că animalele din rasa Akita sunt bine cotate pe piața de profil, temându-se că patrupedul poate fi, între timp, vândut. De altfel, un cățel Akita se vinde pe internet cu un preț minim de 1600 de lei.

loading...
Loading...

Citește și

Cum a vândut Direcția Silvică Gorj „pielea ursului din pădure”! Un afacerist a oferit 510.000 de lei pe nimic! Statul i-a reziliat, ulterior, contractul! 😊

Despre mafia lemnului și devalizarea pădurilor presa a semnalat, de-a lungul vremii, sute sau mii …

Un comentariu

  1. NEMERNICUL ALA SA REDEA LIBERTATEA CATELULUI , SA IL INAPOIEZE FAMILIEI.a MAI AVUT CAINE PAMNA ACUM ?STIE CE INSEAMNA SA TE ATASEZI DE UN ANIMAL?CRETINUL DRACULUI! POLLITIA SA ISI FACA TREABA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: