Poliția, la mall-ul din Târgu Jiu!


Campania de prevenire a furturilor din locuințe, intitulată “HOȚII ÎȚI INVADEAZĂ INTIMITATEA”, va fi lansată, miercuri, și în județul Gorj. Oamenii legii vor discuta cu cetățenii, despre importanța măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuințe, la mall-ul din Târgu-Jiu. „În județul Gorj, campania  va debuta la data de 11 decembrie, ora 16.00, prin organizarea unui punct de informare în incinta Shopping City Târgu Jiu, de către Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Gorj. Conform agendei, în perioada decembrie 2019 – februarie 2020, în județul Gorj, polițiștii de prevenire gorjeni vor avea întâlniri cu grupuri ţintă, în cadrul cărora vor difuza spoturi audio și video tematice şi vor distribui materiale informative, totul pentru a preveni furturile din locuințe”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Polițiștii au și vești bune. Numărul furturilor din locuințe este în scădere în județul Gorj. „La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj,  în 11 luni 2019 au fost sesizate un număr de 275 de furturi din locuință, cu 0,36% mai puține comparativ cu perioada similară a anului 2018. Din cele 275 de fapte înregistrate în anul 2019, 112 au fost săvârșite în mediul urban și 163 în mediul rural”, a mai declarat Victor Țuhașu.
loading...
Loading...

Citește și

Dezvăluire șocantă în cazul crimei din Piața Centrală Târgu-Jiu! Mesajele pe care le-a postat autorul faptei pe rețelele de socializare, înainte de omor

Bărbatul din Târgu-Cărbunești, arestat preventiv de judecătorii de la Tribunalul Gorj, pe 1 ianuarie, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.