Polițiștii vor fi mai puternici din luna ianuarie! IPJ Gorj tocmai a făcut anunțul


De la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2020, polițiștii vor acționa conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice adoptate recent.

„Conform acestora, polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat. Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul controlului corporal să adopte o poziție inofensivă, ce permite realizarea efectivă și în siguranță a acestui control. Prin poziție inofensivă se înțelege: ținerea mâinilor deasupra capului sau paralel cu solul; depărtarea picioarelor; adoptarea poziției șezut; adoptarea poziției culcat;
altă poziție a corpului, care previne săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului și respectă demnitatea umană. Solicitarea de a adopta o poziție inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care îl poate reprezenta persoana și să nu depășească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției.
Se interzice solicitarea adoptării poziției șezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilități și copiilor”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.

Prin atac armat se înțelege atacul săvârșit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale care pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

„Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: 《Poliția, stai! – Nu te apropia!》 ori de a nu se conforma solicitărilor polițistului, referitoare la renunțarea temporară la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Pe 28 octombrie, în Monitorul Oficial al României a fost publicată Legea Nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.

Aceasta modifică și completează Legea Nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Legea Nr. 218/2002 , privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Ordonanța de urgență a Guvernului Nr. 104/2001, privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române.

În perioada următoare, Poliția Română va desfășura o campanie de informare, atât pentru cetățeni, cât și în rândul personalului propriu, cu privire la drepturile și obligațiile persoanelor și ale instituțiilor de aplicare a legii, conform noului cadru legal.

Aceste modificări vor intra în vigoare în 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

loading...
Loading...

Citește și

Bărbat găsit MORT într-un apartament din blocul Turn – Târgu Jiu! FOTO!

În urma cu puțin timp pompierii s-au deplasat la blocul Turn din zona 9 Mai, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: