Poliţistul din Târgu Jiu, acuzat de furt în Germania, arestat din nou


Agentul din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare privind un dosar de furt în Germania, a fost arestat joi, din nou, de magistrații Curții de Apel Craiova, după ce marți a fost eliberat de ÎCCJ și plasat sub control judiciar. Totul după ce procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au solicitat instanţei să ia o decizie cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile din Germania pe numele bărbatului.

„Admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 02.12.2019 de către autorităţile judiciare din Germania-Tribunalul de Primă Instanţă Traunstein în dosarul pe numele persoanei solicitate. (…) Dispune predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane cu respectarea regulii specialităţii. Revocă măsura controlului judiciar dispusă prin decizia din data de 21.01.2020 pronunţată de ÎCCJ. Dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării pe o durată de 30 zile, începând cu data de 23.01.2020 până la data de 21.02.2020, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare. Constată că în prezenta procedură persoana solicitată a fost privată de libertate de la data de 10.01.2020 până la 21.01.2020. Cu drept de contestaţie în cinci zile de la pronunţare”, a decis Curtea de Apel Craiova.
Bărbatul a fost arestat provizoriu pe o perioadă de 15 zile, pe 11 ianuarie, iar marți fusese eliberat. Tânărul de 35 de ani a susținut de la început că este nevinovat și că nu a fost plecat din România din anul 2015. Singura legătură ar fi că a vândut o maşină unei persoane care ar fi abandonat autoturismul în Germania, în locul din care ar fi fost furate scule din containere. Marfa în valoare de aproximativ 5.000 de euro ar fi fost găsită în autoturism.

Loading...

Citește și

FOTO: Zeci de ghivece cu droguri, descoperite în locuința unui tânăr

Un bărbat de 31 de ani, din județul Dolj, a fost arestat preventiv, marți, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.