Poluare cu la una dintre termocentralele CE Oltenia! Urmele neșterse a 1400 de litri de ulei de transformator provoacă nemulțumiri


Un canal de aducţiune al fostei termocentrale de la Chişcani, Brăila, care se varsă în Dunăre, a fost poluat accidental pe 6 iunie cu ulei, potrivit informaţiilor furnizate de Garda de Mediu Brăila. Din primele cercetări, uleiul a provenit de la un transformator al termocentralei, iar pata s-a întins pe o suprafaţă de 60 de metri pătraţi. Deși pata de ulei a fost izolată înainte de a ajunge în Dunăre, nici în prezent canalul de aducțiune nu a fost depoluat, Asociația Membrilor Sportivi Brăila cerând explicații factorilor implicați.

Canalul de aducţiune este folosit pentru pescuit, aici organizându-se de mai multe ori concursuri ale Asociaţiei Pescarilor Sportivi. De altfel, Membrii Asociaţiei Pescarilor Sportivi (APS) Brăila au anunțat la finalul săptămânii trecute că sunt nemulţumiţi de măsurile luate de autorităţi pentru depoluarea canalului de aducţiune al fostei termocentrale de la Chişcani – poluat pe data de 6 iunie cu ulei provenit de la un transformator al fostei termocentrale care aparţine Complexului Energetic Oltenia SA, sucursala Electrocentrale Chişcani. Potrivit unei scrisori deschise, preşedintele APS Brăila, Vasile Niţu, susţine că, la zece zile de la producerea acestui incident, respectivul canal de aducţiune care are corespondenţă cu fluviul Dunărea nu a fost curăţat integral, iar pata de ulei s-a extins pe aproape toată suprafaţa canalului.

„Deşi în presă au apărut unele informaţii despre acest incident şi, deşi autorităţile au anunţat că situaţia este sub control şi că pata de ulei urmează a fi neutralizată, realitatea de la faţa locului este cu totul alta. (…) Pata de ulei s-a întins pe aproape toată suprafaţa canalului, iar vegetaţia de pe mal este impregnată cu ulei. În plus, în zonă persistă un miros specific, irespirabil. Deocamdată nu este clar care va fi impactul acestui accident ecologic asupra faunei şi florei din perimetrul respectiv. Dorim să menţionăm că (…) acest canal are o semnificaţie deosebită, ca loc de recreere, de pescuit şi petrecut timp în natură. Amintim şi faptul că Asociaţia noastră a realizat în cursul anilor trecuţi două evenimente aici: o acţiune de ecologizare a malurilor acestui canal cu participarea a 35 de copii de la Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu şi un concurs de pescuit sportiv”, se arată în scrisoare deschisă a APS.

Angajații termocentralei, la tăiat de vegetație

În urma transmiterii acestei scrisori deschise către autorităţile din Brăila, președintele Asociației a fost chemat la Prefectură pentru a purta un dialog pe această temă, după care s-a mers în teren pentru a se vedea exact cum stau lucrurile la faţa locului. „Vineri a fost o şedinţa în birou la doamna subprefect, m-au chemat acolo şi le-am prezentat nemulţumirile noastre. Le-am spus că, la zece zile de la producerea incidentului şi, după ce autorităţile au spus că s-a rezolvat problema, am văzut acele pete de ulei împrăştiate pe toată lungimea canalului. La zece zile să nu poţi curăţa mai puţin de un hectar de apă care nu curge, nu este în regulă. Am mers apoi împreună pe canal, unde au văzut şi dânşii că încă mai sunt pete de ulei. Nu se aşteptau să mai găsească. S-au convins că sunt nişte irizaţii pe toată lungimea canalului, care ajung şi la 20 de metri de mal. Au promis că până luni, marţi se rezolvă toată situaţia. Când am ajuns la faţa locului, situaţia era cu mult mai bună, decât acum două zile când am transmis scrisoarea deschisă, semn că apelul nostru a avut efect. Nu ştiu cine a lucrat, când s-a lucrat, poate noaptea, dar situaţia se prezenta mult mai bine. Avem promisiuni că până luni, marţi, se rezolvă complet situaţia pe apă, după aceea vor acţiona pe mal, unde uleiul a intrat în iarbă”, a declarat Niţu. Prefectul de Brăila, George Paladi, susţine însă că preşedintele APS, Vasile Niţu, încearcă să „dezinformeze lumea” prin publicarea unor fotografii cu pata de ulei din momentul producerii incidentului şi nu la zece zile după, când problema era deja rezolvată.

„Din informaţiile pe care le am, domnul Niţă a fost acum pentru prima dată la faţa locului, nu a verificat informaţiile pe care le-a scris către noi şi către presă, iar fotografiile sunt din perioada respectivă când a fost problema cu deversarea uleiului în acel canal şi nu la zece zile după. Din punctul meu de vedere este vorba despre o dezinformare. Eu vă spun că, în acest moment, nu există nicio problemă acolo. Eu am fost personal la faţa locului, în momentul în care s-a întâmplat incidentul, cu tot ceea ce înseamnă instituţii implicate în rezolvarea acestor probleme. APDM a trimis trei ambarcaţiuni pentru curăţare. Este posibil să mai fi rămas puţin ulei pe partea vegetală, dar şi acolo au fost dispuse măsuri ca cei de la Termocentrală să taie tot ceea ce înseamnă vegetaţie şi să o scoată din apă. Problema s-a rezolvat din momentul în care a apărut”, a declarat Paladi pentru Agerpres.

Deșeuri predate pe proces verbal

Prefectura Brăila a transmis către Asociaţia Pescarilor Sportivi din Brăila un răspuns la sesizarea făcută de aceasta, în care se precizează că, potrivit informărilor primite de la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Brăila şi de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila, „în data de 12 iunie s-a încheiat procesul verbal de predare-primire a deşeurilor colectate ca urmare a intervenţiei de stopare a poluării din zona canalului de aducţiune, între Administraţia Portului Dunării Maritime şi Complexul Energetic Oltenia SA, sucursala Electrocentrale Chişcani”. „Până la data de 14 iunie, s-au predat 4.500 kg deşeuri în amestec – produse de intervenţie baraj absorbant şi peliculă colectată, precum şi PET-uri impurificate – conform procesului verbal încheiat, şi 1.400 litri ulei de transformator colectat din canalizarea interioară a sucursalei Electrocentrale Chişcani. Aceste cantităţi au suferit modificări în urma operaţiunilor de depoluare aflate în derulare la data de 14 iunie. Până la data de 14 iunie, se efectuase îndepărtarea vegetaţiei îmbibate cu produs petrolier din zona captărilor de apă de pe canalul de aducţiune în proporţie de 85%”, se arată în răspunsul Prefecturii Brăila.

Problema, un transformator decuplat de al SEN

Ancheta efectuată la faţa locului de comisarii Gărzii de Mediu Brăila a demonstrat că sursa poluării canalului de aducţiune de la Chişcani ar fi fost un transformator de rezervă care aparţine Complexului Energetic Oltenia SA, sucursala Electrocentrale Chişcani, fiind decuplat de la Sistemul Energetic Naţional, de unde au fost sustrase elemente din cupru, moment în care o parte din ulei s-a scurs în baza de retenţie – respectiv 50% din cantitatea de 30 de tone existentă.
„Societatea Complexul Energetic Chişcani, sucursala Electrocentrale Chişcani, nu a respectat obligaţia stabilită la art. 94, alin,1, litera j, din OUG 195/2005 privind protecţia mediului, respectiv nu a asigurat sisteme proprii de supraveghere a instalaţiilor şi produselor tehnologice şi pentru automatizarea emisiilor poluante, fapt ce a generat poluarea apei canalului de aducţiune cu ulei de transformator, fiind sancţionată cu amendă în valoare de 50.000 lei, conform art.96, alin.1, punct 3 din OUG 195/2005”, potrivit Gărzii de Mediu Brăila.
Un canal de aducţiune al fostei termocentrale de la Chişcani, care face legătura cu fluviul Dunărea, folosit pentru pescuit şi concursuri organizate de APS, a fost poluat accidental pe 6 iunie cu ulei provenit de la un transformator al unei foste termocentrale, iar pata se întindea la acel moment pe o suprafaţă de 60 de metri pătraţi.
Asociaţia Pescarilor Sportivi din Brăila, care numără peste 150 de membri, a fost constituită în 2017, cu scopul de a a apăra drepturile şi interesele pescarilor sportivi, de a promova iniţiative legislative de protejare a resurselor acvatice şi de încurajare a pescuitului sportiv şi de a desfăşura activităţi militante de protejare a mediului.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: