sâmbătă , 16 noiembrie 2019 - 4:40

Post de director economic vacant la Spitalul „Sf. Ștefan” din Rovinari


Spitalul Orășenesc „Sf. Ștefan” din Rovinari, organizează concurs/examen pentru ocuparea funcției de director financiar – contabil. La concurs/examen se pot înscrie candidații care îndeplinesc, cumulativ, criteriile generale și specifice.

Criteriile specifice sunt următoarele: sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic; au cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor; dețin certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului european de conturi, precum și de cunoaștere a reglementarilor europene în domeniu.
Dosarul de înscriere va fi depus cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data susțineri concursului respectiv până în data de 20.11.2019, ora 14.00.
Concursul/examenul cuprinde următoarele probe de evaluare: test-grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoștințelor din legislația specifica postului; susținerea proiectului/lucrării de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului; interviul de selecție.
Data susținerii testului grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoștințelor din legislația specifică postului va avea loc în data de 27.11.2019, ora 09:00.

loading...
Loading...

Citește și

Zone de agrement și stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice, amenajate la Târgu Jiu

În curând, cartierul Narciselor din Târgu Jiu va fi amenajat cu zone de agreement. Acestea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: