Povestea EXTRAORDINARĂ a pompierului-înger de la ISU Gorj

Cel mai longeviv pompier din Gorj are o poveste de viață impresionantă. În ultimele trei decenii a participat la peste două mii de misiuni, iar în vara acestui an și el a avut nevoie de ajutor, în timpul unei intervenții. Aurelian Negrea, căruia i se spune și pompierul-înger, după ce în urmă cu cinci ani i-a salvat viața unui tânăr care a căzut în fântână, susține că, dacă ar fi să aleagă din nou, tot spre ISU Gorj s-ar îndrepta. „Un tânăr de 24 de ani, acum 4-5 ani în urmă, l-am salvat dintr-o fântână. Nu respira și nu avea puls. Imediat l-am resuscitat și l-am înviat. Mi-a zis că sunt îngerul lui”, declară Aurelian Negrea. Acesta a ajuns de multe ori primul la accidente, incendii sau alte tragedii.

”Mii de misiuni în prima linie și tot atâtea vieți salvate în aproape trei decenii. Este povestea unui pompier din Târgu-Jiu care pune viața altora mai presusde a sa. A devenit înger păzitor pentru oamenii pe care i-a scos din foc sau dintre fiarele mașinilor. Cu ochii înlăcrimați și cu inimă bună, salvatorul mărturisește că ar alege același drum în viață dacă ar putea să o ia de la capăt. Aurelian Negrea, pompier în cadrul ISU Gorj, a participat la peste două mii de misiuni în care a fost de multe ori eroul. În tot acest timp a văzut multe tragedii, iar câteva dintre ele i-au rămas întipărite în minte. Dedicat trup și suflet meseriei de salvator, Aurelian s-a pus pe el însuși în pericol. Ultima cumpănă a avut-o chiar în vara acestui an când doi muncitori au rămas fără aer într-o fosă septică. Aurelian a reușit să îi scoată pe amândoi din canal, însă el nu a mai avut putere să iasă la suprafață și a leșinat.Pentru pompier salvarea a venit de la colegii de misiune. A îmbrăcat haina militară în urmă cu mai bine de 30 de ani, dar nu este pregătit încă să renunțe la meseria care i-a adus atât de multe satisfacții. La 49 de ani, Aurelian este cel mai longeviv pompier în activitate din întreg județul Gorj”, este descrierea făcută de reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pe pagina de Facebook a instituției.

loading...
Loading...

Citește și

Anunț ŞOC pentru pensionarii români: NU se mai dau bani cash din 2019! Verifică dacă ești și tu pe LISTĂ…

Schimbare majoră privind plata pensiilor: de anul viitor, pensionarii români îşi vor primi pensia pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodată site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.