sâmbătă , 19 octombrie 2019 - 1:17

Poveștile celor care au învins cancerul

Ziua-invingatorului-1-Lidia

Asociația Română de Oncologie „Sfânta Ana” și Primăria Târgu-Jiu au organizat sâmbăta, 7 decembrie, la Anna Events, conferința „Actualități în terapia și diagnosticul cancerului”. De asemenea, tot în cursul zilei de sâmbătă, a fost celebrată și „Ziua Învingătorului”, cea de a doua ediție, în care persoane adulte și copii care au învins cancerul și-au spus poveștile emoționante.

Ziua-Invingatorului-212

Conferința a reunit nume sonore ale lumii medicale din instituțiile de profil din București, Dolj și Gorj. Temele dezbătute s-au dovedit a fi de un real interes pentru cadrele medicale prezente în sală. După conferință, medicii voluntari care ajută bolnavii prin intermediul Asociației Române de Oncologie „Sfânta Ana”, respectiv: dr. Vlad Rotaru – Institutul Oncologic București, dr. Ion Băncilă și dr. Sorin Pătrășcoiu – Institutul Clinic Fundeni, au acordat consultații gratuite pacienților gorjeni înscriși în asociație. „Evenimentele organizate de Asociația Română de Oncologie «Sfânta Ana» și Primăria Târgu-Jiu au fost posibile cu ajutorul: Anna Events, Hotel Anna, SC Tehnoinstal SRL, Clubul Rotary Târgu-Jiu, Stațiunea Pomicolă Târgu-Jiu. Mulțumim domnilor Călin Lemnaru, Constantin Râsu, membrilor Clubului Rotary, domnului Sorin Tamoși, domnului deputat Mihai Weber pentru sprijinul acordat în organizarea manifestărilor”, a spus Bogdana Costoiu, președinta Asociației Române de Oncologie „Sfânta Ana”.

Lidia a învins!

Unul dintre invitații speciali ai serii Învingătorului a fost Lidia Drăghescu, minunata fetiță din Tismana, care a învins cancerul anul acesta. Lidia este un caz fericit prezentat de Asociația „Sfânta Ana”, ai cărei membri au ajutat-o. Ochii azurii ai micuței Lidia strălucesc din nou și fetița se bucură din plin de viață și de familia sa. Elevă în clasa a II-a la Școala Generală din satul Sohodol-Tismana, Lidia învață cel mai bine din clasă, își ajută mereu surioara la lecții și își ajută, pe cât posibil, mama. Starea sa de sănătate este bună, Lidia și familia sa mergând lunar la analize la București și săptămânal la Târgu-Jiu. Grației elevilor de la Colegiul Național Tudor Vladimirescu, campania de salvarea a Lidiei, inițiată de Gorj Domino, a fost o reușită. „Am avut mare noroc și ne-a ajutat bunul Dumnezeu, am întâlnit oameni cu suflet, care ne-au ajutat și am salvat-o pe micuța noastră. Cea mai importantă este sănătatea fetițelor noastre. Dacă le avem pe ele sănătoase, avem totul”, a spus Vasilica Drăghescu, mama Lidiei.

Povești emoționante

În cursul după-amiezii, tot la Anna Events a avut loc ediția a II-a a „Zilei Învingătorului” (bolnavului de cancer) și Balul de Crăciun oferit pacienților oncologici. Manifestarea a dorit să celebreze pacienții oncologici care luptă cu cumplita boală, trecând prin chinurile specifice tratamentului dificil de suportat, precum și prin traumele psihice suferite atât la primirea diagnosticului, cât și ulterior. Cei prezenți în sală la eveniment au vizionat filmele realizate de Asociația Română de Oncologie „Sfânta Ana” cu pacienții și familiile lor care au trecut prin drama provocată de cancer, câțiva dintre aceștia adresându-le cuvinte de încurajare celor care trec prin aceeași suferință. „În 2011, în primăvară, am descoperit că am un nodul la sân, am fost și am consultat mai mulți medici și mi s-a spus că este hormonal, deși interiorul meu îmi spunea altceva. Mergând într-un spital de profil oncologic, mi s-a făcut biopsia, s-a dovedit că era cancer, iar începând din acea toamnă au început tratamentele chinuitoare, specifice bolii. Acum sunt bine și îi mulțumesc lui Dumnezeu, familiei, prietenelor, colegelor care mi-au fost alături”, a spus Claudia Șerban. Printr-o experiență asemănătoare a trecut și Florentina Mihalache: „Este una dintre cele mai cumplite vești atunci când un medic îți spune că ai cancer. Ulterior îți dai seama că începi o luptă în care zilnic trebuie să-ți spui că nu există decât un învingător, iar acela ești tu”.

Spectacol de muzică pentru cei prezenți

În cadrul aceleași manifestări, bolnavii de cancer s-au bucurat de un spectacol oferit, sub îndrumarea Lianei Cîrciumaru, de un grup de copii de la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu. Un moment special a fost și cel dăruit celor prezenți în sală de elevul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, Filip Cîrciumaru. Bolnavii au fost felicitați pentru puterea de care dau dovadă în lupta cu boala, oferindu-li-se flori, cadouri și o masă festivă prilejuită de apropierea sărbătorilor de iarnă, intitulată „Balul de Crăciun”.

Mihaela Floroiu

loading...
Loading...

Citește și

Expoziție de artă japoneză la Muzeul de Artă din Parcul Central

Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”din Târgu Jiu va organiza, în perioada 21 octombrie – 1 …

Un comentariu

  1. Buna ziua!
    Sincer, va scriu doar incercand sa gasesc pe cineva care sa ma asculte…
    In urma unei sonoelastografii, sotiei mele i-a fost atribuit un scor BIRADS 4, la unul dintre sani. Nu cunosc terminologie specifica, nu am cunostinte de medicina, dar medicul care a acordat acest scor parea foarte grav in exprimare. Drept pt care a fost trimisa sa efectueze un IRM mamar, acesta confirand acest scor BIRADS 4.
    Am fost astazi la Institutul Oncologic Fundeni,unul dintre medicii de acolo recomandandu-mi sa il contactez pe dl dr Vlad Rotaru, de la Sectia de Chirurgie Oncologica 1.

    Plin de incredere, l-am sunat pe acest domn doctor….care mi- -a spus sa il astept 20 de minute,dumnealui fiind de garda.
    Dupa o ora, l-am contactat din nou,rugandu-l sa imi spuna daca vrea sa revin, eu si sotia fiind plecati de la serviciu ….asta fara sa pun in calcul starea ei psihica…

    Dl doctor, mi-a spus sa il astept pt ca el nu vrea nimic de la mine,ci eu vreau de la el….
    Dupa 5 minute a iesit din….sectie si a invitat-o pe sotia mea sa o consulte.
    Consultul a constat intr-un discurs despre cat de obraznic am putut sa fiu, indraznind sa il deranjez a doua oara cu telefonul.
    Pacientul a fost expediat catre un alt medic,Mihai Lesaru, care sa ii efectueze o echografie mamara, dl Vlad Rotaru refuzand sa priveasca macar celelalte investigatii (doua sonoelastografii si IRM). Mai mult, dumnealui i-a spus sotiei ca va trebui sa astepte sa intre a acesta, si ca daca nu il deranjam cu telefonul, suna dumnealui si intra imediat.
    In plus, a tinut sa mentioneze ca are dreptul sa isi aleaga pacientii.Nu cred ca asta este posibil, mai ales cand un medic este DE GARDA!

    Pana si un neavizat in domeniu ca mine isi poate da seama ce inseamna , psihologic acest tratament pentru o femeie speriata de suspiciunea unui cancer la san!

    Acest mesaj nu este o petitie, nu cuprinde decat o singura intrebare….sau cel mult doua…
    Oare, daca un medic se comporta in maniera aceasta cu un pacient recomandat de un coleg si prieten, cum se comporta cu o persoana care are norocul sa nimereasca pe mainile lui?

    Iar a doua intrebare….oare toti medicii oncologi se cred Dumnezei?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: