Pregătirile pentru Sărbătorile Pascale, în linie dreaptă în centrele subordonate DGASPC Gorj

Pregătirile speciale, care se fac de regulă în preajma sărbătorilor, sunt în linie dreaptă în toate centrele subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Spaţiile de cazare şi masă sunt supuse unui proces de igienizare specific acestei perioade, la fel şi curţile unităţilor. De asemenea, beneficiarii vor desfășura și activități instructiv-educative: colorarea de planșe cu tematică de Paști, confecționarea de felicitări, ouă și coșulețe din materiale reciclabile, utilizate ulterior pentru înfrumusețarea locațiilor. Tot în această perioadă, beneficiarii au posibilitatea de a vizita lăcașe de cult, de a participa la slujbe religioase și de a se spovedi și împărtăși.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj s-a preocupat şi în acest an să asigure un meniu pascal special beneficiarilor serviciilor sociale. Persoanele adulte şi copiii care se află în centrele subordonate DGASPC Gorj vor servi preparate tradiţionale, specifice sărbătorii Sfintelor Paşti, respectiv: ouă roșii, drob de miel, friptură de miel, salată boeuf, sarmale, piftii, cozonac și prăjituri de casă.
S-au primit și numeroase sponsorizări pentru beneficiari, mai multe instituții și oameni de bine donând pachete cu dulciuri, fructe, sucuri, legume, îmbrăcăminte, jucării și cărți. Mulțumim tuturor sponsorilor pentru darurile de suflet oferite copiilor și adulților din complexurile sociale care funcționează în cadrul DGASPC Gorj!
Trebuie precizat faptul că, la ora actuală, în complexurile de copii şi adulţi din subordinea DGASPC Gorj se află 621 de beneficiari, din care 263 sunt copii. În acest an, 60 de copii din sistemul de protecție specială vor petrece sărbătorile pascale în familiile naturale, iar doi copii vor merge la o familie care și-a manifestat dorința de a-i lua acasă în această perioadă.

loading...
Loading...

Citește și

Mai multe obiecte pierdute se află în posesia polițiștilor locali din Târgu Jiu!

În perioada 23.06.2019 – 14.07.2019, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice, în timp …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: