Președinta M10 a anunțat, la Târgu Jiu, că donează pentru „Cumințenia Pământului”

Ioana-Constantin-M10

Președinta M10, Ioana Constantin, a fost prezentă, vineri, la Târgu Jiu. Aceasta se află într-un turneu electoral naţional pentru alegerile parlamentare. Ioana Constantin a declarat, chiar sub Poarta Sărutului, că va dona bani pentru achiziționarea operei lui Constantin Brâncuși.




Aceasta nu a precizat suma pe care o va dona, însă i-a îndemnat pe ceilalți colegi de partid și simpatizanți ai M10 să-i urmeze exemplul și să doneze pentru opera de artă. “Vom dona astăzi, trimițând un mesaj cu textul “Brâncuși” pentru Cumințenia Pământului. Este o iniţiativă lăudabilă a Guvernului României pe care noi o susținem. Credem că este important să dăm acest semnal împreună. De asemenea, aș vrea să spun câteva cuvinte despre județul Gorj. Ne dorim un județ dezvoltat. Avem nevoie de in județ puternic”, a declarat Ioana Constantin, președinta M10. Guvernul trebuie să strângă 11 milioane de euro pentru a achiziționa opera sculptorului Constantin Brâncuși. Din această sumă, statul va contribui cu 5 milioane de euro, iar restul de 6 milioane de euro trebuie strânși prin subscripția lansată de Guvern. Până în prezent s-au strâns 562.117 de euro, prin intermediul tuturor canalelor puse la dispoziţie: 122.956 de euro pe site-ul campaniei www.brancusiealmeu.ro, 50.016 de euro prin intermediul eMag.ro, 349.637 de euro prin transfer bancar în conturile Ministerului Culturii şi 39.508 de euro de euro prin SMS.

loading...
Loading...

Citește și

PRIMAR din Gorj, NEMULŢUMIT că nu a fost invitat la discuţiile cu ministrul de Finanţe

Ion Ciocea îi critică pe liberali pentru că nu l-au chemat să participe, în weekend, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: