Prima de combustibil în CEO vine de Paște! Prima de 1100 de lei, acordată pe 1 mai


Minerii și energeticienii vor primi în luna aprilie tichetele cadou pentru combustibil, și pe 1 mai, prima de Paște, diferența fiind de doar câteva zile între acestea. Cel puțin asta a anunțat, la finalul săptămânii trecute, Sorin Olaru, șeful de Resurse Umane al CEO. Per totat, minerii și energeticineii vor primi 1700 de lei prime la final de aprilie, început de mai.

„Anul acesta am făcut o modificare la CCM, acordam în aprilie prima de 1100 de lei de Paște și apoi prima de combustibil, de 600 de lei, sub formă de tichete cadou. Anul acesta o să acordăm în aprilie prima de combustibil, înainte de Paște, și în mai pe cea de Paște, fiind o diferență de doar câteva zile între ele”, a spus Olaru. Acesta a spus că prima de 1 mai va fi impozitată cu 10%, motiv pentru care s-a decis să se apeleze la acest artificiu.
Anul trecut, prima de Paște s-a impozitat cu 42%, iar acum impozitul s-a redus la 10%, pentru că s-a mărit fondul de salarii cu prima de producție.
Ziua de 1 mai va fi liberă, ca și zilele de 28 și 29 aprilie. Rămâne să se stabilească dacă ziua de 30 aprilie va fi și ea liberă.
Salariații vor mai primi și tichete cadou de 1100 în august de Ziua Minerului, dar până atunci, angajaților din producție li se va acorda sporul de producție care va fi încasat, o parte, luna acesta, la chenzina 1. Sporul de producție este de 1000 de lei brut lunar, netul fiind de 580 de lei, care ar trebui să se regăsească la peste 7000 de salariați ai CEO.

loading...
Loading...

Citește și

Ajutor pentru Daniel! Campanie de donare de sânge a CEO, la propunerea sindicatelor din Dolj! Majoritatea salariaților nu sunt compatibili ca donatori

Accidentul de muncă petrecut joi seara la SE Ișalnița, victimă căzând salariatul Daniel Săceanu, de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: