sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 10:39

Prima ședință de CL Albeni, de după scandal, iar cu poliția la UȘĂ! Șapte aleși locali au lipsit


După ultima ședință de Consiliul Local, cu scântei care s-a finalizat cu un dosar penal, edilul Ionuț Stan a întrunit, joi, iar aleșii, pentru a le pune sub nas, pentru a cincea oară, salariazarea, achizițiile publice, raportul edilului, studiul de fezabilitate, inventarul și execuția bugetară a primăriei. Doar patru consilieri au participat la ședința întrunită în Casa de Cultură, nu la primărie, în timp ce șapte au lipsit. Sala a fost plină iar de susținători chemați de edilul local, în timp ce trei echipaje de poliție așteptau la ușă.

Consilierii locali din Albeni au fost convocați joi la ora 17.00 la o nouă ședință de CL, cu public numeros, adunat și acum de primar din rândul însoțitorilor persoanelor cu handicap din localitate, a rudarilor, a unora de la ajutor social..
Ședința a fost un nou eșec, deoarece șapte consilieri au lipsit de la aceasta, doar patru fiind prezenți, aleșii fiind nemulțumiți că întrunirea a avut loc la căminul cultural și nu la primărie. Gorlă, Iliuși, Murșoi și Streulea au fost consilierii care s-au riscat să participe la această ședință cu un final așteptat.
Primarul a avut aici ajutoare de nădejde, două salariate care au avut anterior probleme cu edilul iar acum, de teamă, fac ce le ordonă Stan.
Proiectele primarului nu au trecut nici de această dată, deoarece acesta nu a avut cvorum.

loading...
Loading...

Citește și

Iată ce spune deputatul Vîlceanu despre cei doi afaceriști propuși pentru Consiliul de Supraveghere al CEO: Sunt extrem de inteligenți și adaptați la ce înseamnă economie!

Răzvan Alex Ionescu și Iulian Vasile Popescu sunt doi târgujieni susținuți de PNL Gorj pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: