duminică , 23 februarie 2020 - 16:59

Prima ședință de negociere a noului CCM al CEO debutează pe 6 februarie!


Administrația CE Oltenia a stabilit data de 6 februarie pentru prima ședință care va avea loc la Direcția Minieră în vederea începerii negocierilor la noul CCM. Actualul Contract Colectiv de Muncă din companie expiră în luna aprilie, administrația având timp să ajungă la un acord cu sindicatele până atunci.

La această primă ședință se vor stabilii locațiile unde se vor organiza întâlnirile Comisiei de Negociere și orarul acestora. Între timp, cele patru federații din companie își vor stabili reprezentanții în acest organism, membrii trimiși la negocieri fiind pontați la serviciu, lor plătindu-li-se deplasarea spre locul negocierilor, adică li se va suporta valoarea carburantului.
Comisia este formată din reprezentanți ai administrație și 13 titulari ai celor 4 federații. În comisie vor face parte încă 13 înlocuitori ai respectivilor, adică rezervele, plus un secretariat compus din 5 persoane.
Administrația va avea și ea 5 reprezentanți în comisie, unul fiind șeful acestui organism, și un reprezentat în secretariat.
Va exista și un birou tehnic stabilit de administrația companiei, din care va face parte un jurist, un economist, un specialist în resurse umane și așa mai departe.
Ultimele negocieri au avut loc în ianuarie 2019, când s-au declanșat și proteste.

Loading...

Citește și

PSD nu se poate decide, între „Cipriano Ronaldo” și „Adriano Neymar”, pe cine sacrifică în confruntarea cu „Messi” Romanescu! Gabriel Coica, candidatul ProRomânia la Primăria Tg-Jiu!

Pro România filiala Gorj a stabilit, joi, candidatul care va intra în cursa electorală pentru …

Un comentariu

  1. Nu este problema daca se închide mineritul ci cînd ? Dar prima iarna fara mineri vor plânge urma minerilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.