PRIMAR din ZONĂ MINIERĂ, așteptări din partea CEO


Primarul comunei Fărcășești a cerut conducerii Complexului Energetic Oltenia, încă din luna aprilie, să-i predea imobilele fostei mine Călugăreni pentru a crea locuri de muncă în zonă.

Constantin Drăgoescu a fost contactat, în urmă cu câteva luni, de câțiva investitori interesați să deschidă în localitate o ciupercărie și o fabrică de brichetare. Edilul a identificat și terenurile unde afaceriștii și-ar putea demara investițiile. E vorba despre imobilele fostei mine Călugăreni. Drăgoescu a cerut conducerii CE Oltenia să-i fie predate clădirile, însă, nici până în ziua de azi, nu a primit un răspuns. Primarul este optimist însă că șefii companiei miniere îi vor răspunde pozitiv la cerere. Asta, după ce recent au fost de acord cu predarea unor terenuri primarului orașului Rovinari, Robert Filip. „Am depus o cerere, dar nu am primit un niciun răspuns nici că s-a aprobat, nici că nu. Sunt nemulțumit pentru că nu am primit răspunsul ca să știu ce fac. Clădirile acelea sunt într-o stare avansată de degradare. Dacă ne-ar fi aprobat cererea, le puteam demola, ca să facem o treabă bună acolo. Am discutat această problemă și cu parlamentarii PSD, când au avut ședință în zonă. Chiar și așa, tot nu am primit niciun răspuns până acum. Am avut cereri din partea investitorilor să deschidem o ciupercărie și-o fabrică de brichetare să creăm niște locuri de muncă, dar aceste investiții sunt în așteptare, dacă nu am primit răspunsul de la CE Oltenia. Interesul nostru este să atragem investitori în zonă, să creăm locuri de muncă”, a declarat primarul comunei Fărcășești.

loading...
Loading...

Citește și

Supercom, băgată și pe gâtul consilierilor din Albeni!

În ședința din 16 august, a șasea ca număr pentru schimbarea operatorului de salubritate al …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: