sâmbătă , 19 octombrie 2019 - 0:00

PRIMAR PNL, despre PLECAREA din partid: NU EXCLUD nimic


Primarul oraşului Bumbeşti-Jiu, Constantin Bobaru, anunţă că rămâne edil al Partidului Naţional Liberal până în alegerile locale din 2020.

Constantin Bobaru nu duce lipsă de oferte politice. Primarul susţine că inclusiv vineri a purtat discuţii cu liderii unui partid politic. Bobaru spune că deocamdată nu a luat o decizie privind o posibilă plecare din PNL. Nu exclude însă ca pe viitor să aleagă altă formaţiune politică. Edilul nu vede cu ochi buni conflictul care macină PNL Gorj, dintre liderul județean. Dan Vâlceanu. și cel de la municipiu, Marcel Romanescu.“ Acest război nu dăunează decât partidului şi electoratului din Gorj. Gorjenii aşteaptă altceva de la doi lideri politici, având în vedere că unul este parlamentar, iar cel de-al doilea, primar de municipiu. Este dăunător când pui prea multe patimi în politică. În momentul de faţă, sunt primar al oraşului Bumbeşti-Jiu din partea PNL. Voi păstra acest statut până la alegerile din 2020. Ce va fi din 2020 nu pot spune. În politică niciodată să nu spui niciodată. Vom vedea ce va fi. Nu exclud nimic. Nu am luat deocamdată o decizie. Am purtat discuţiii cu mai multe partide. Chiar vineri am avut o întâlnire cu liderii unui partid să-mi propună anumite lucruri. Nu o să iau o decizie deocamdată”, a declarat primarul oraşului Bumbeşti-Jiu.

loading...
Loading...

Citește și

38 de ani de la revolta anticomunistă a minerilor din Motru! Primarul marchează momentul SEC, intenționează să schimbe denumirea Parcului Central

„Ceauşescu, PCR, pâinea noastră unde e?“, asta au strigat minerii din Motru în octombrie 1981, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: