Primarii PSD gorjeni sar în apărarea lui Dragnea


Edilii comunelor Turburea și Scoarța o taxează pe Ecaterina Andronescu pentru că i-a cerut liderului PSD să plece din fruntea partidului.

Ion Bârcă și Ion Stamatoiu critică faptul că fostul ministru al Educației a ales să trimită o scrisoare deschisă în care l-a atacat pe Liviu Dragnea și a criticat Guvernul Dăncilă, în loc să-și spună nemulțumirile în cadrul partidului. Ecaterina Andronescu a lansat, marţi, un apel intitulat SOS, PSD! „Urgenţa şi dramatismul acestor zile fierbinţi de august, când ne aflăm deja în al 12-lea ceas, când încă mai putem face ceva pentru a ne salva ca ţară şi ca partid de la un dezastru major, spre care ne îndreptăm vertiginos, ca membru loial al PSD, ca profesor şi ca cetăţean al României, fac un apel cât se poate de responsabil la toţi colegii factori de decizie în acest moment ai PSD, la toţi cei care odată au ocupat asemenea poziţii în PSD şi la Preşedintele actual al PSD, domnul Liviu Dragnea, «să nu dăm foc» ţării şi PSD-ului. Ceea ce se întâmplă în acest moment în PSD şi în ţară nu este în regulă, s-a mers şi s-a ajuns totuşi prea departe, iar noi, cei din PSD, ca partid de guvernare, ne place sau nu, va trebui la un moment dat să decontăm absolut toate facturile acestei situaţii critice. Se poate compara acest guvern cu guvernele anterioare ale PSD-ului? Se poate compara acest guvern cu guvernele Văcăroiu, Năstase sau Ponta? Nu, în niciun caz. Acest guvern nu mă reprezintă nici pe mine, nici pe dumneavoastră, dragi colegi, nici PSD-ul, nici România. Acest guvern este expresia unei singure persoane, ceea ce nu este în regulă”, a fost mesajul Ecaterinei Andronescu. “Unde e minte multă, e și prostie o grămadă. Trebuia să discute aceste lucruri în interiorul partidului, nu să provoace o răzmeriță în țară. E urât ce-a făcut. Liviu Dragnea are susținerea întregului partid”, a declarat Bârcă. “Gestul doamnei Andronescu nu face bine partidului. Guvernul a luat măsuri bune. Nu cred că va fi o răzmeriță în partid”, a spus Ion Stamatoiu.

loading...
Loading...

Citește și

Două grupuri de la Ișalnița și două de la Rovinari și-au încetat activitatea! Prețul pe MWh a sărit de 100 euro

În timp ce prețul la energie electrică a ajuns astăzi la maximul acestui an, 350 …

5 comentarii

  1. Ion Barca , primarul cu liceu terminat la 50 de ani la fara frecventa , care s-a chinuit de doua ori fara succes sa „ia bacu” , isi permite sa se traga de sireturi cu un profesor universitar !!! Asta-i PSD-ul !

    • Corect,domnu’ Dan, tragedia este alta….prestatia politica a doamnei ”universitar”in ultimii 20 de ani faciliteaza accesul analfabetismului functional in structurile statului,acest analfabetism devenind o forma de intelepciune tipic romaneasca….cine se baga in troaca porcilor si are bacalaureat ,sigur e devorat cu multa lacomie ,chiar daca exista riscul de inec cu oase academice….

  2. Decat ,, prea destepti si prea hoti ” mai bine oameni de rand , intelepti , cumpatati si patrioti ! Am avut destui ,,destepti”la cârma tarii si ne-au dovedit ca au fost buni doar pentru ei si odraslele lor.

    • Da Barca face parte din cei enumerati? Nu vedeti ca astia sunt fff prosti, fff hoti si pentru a nu intra in puscarie au schimbat legile . Asta-i tragedia Romaniei. De jos si pana sus sunt numai prosti si hoti.

  3. Omul si-a facut bine treaba in calitate de primar , alfel nu mai era votat de oameni. Chiar daca nu este scolit ca alti primari cu siguranta este un tip atasat urbei sale si are acea intelepciune si buna intentie care sunt trasaturi cu adevarat necesare unui bun primar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.