sâmbătă , 19 octombrie 2019 - 1:18

Primarul din Cătunele le cumpără localnicilor vaci şi solarii!

florinel-tuila-primar-catunele_4
Edilul Florinel Țuilă și-a propus să cumpere din banii primăriei 20 de vaci pe care să le dea unor săteni dispuși să aibă grijă de ele. După ce vaca va făta, vițelul va fi dat altei familii. De asemenea, tot din banii Primăriei Cătunele vor fi achiziționate 20 de solarii care vor fi date tot sătenilor dornici să muncească.

solar-legume

Piață lângă Motru
Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, comuna Cătunele era cunoscută în Oltenia grație cultivatorilor de legume, care își vindeau marfa naturală 100% peste tot în zonă. Piața de legume va fi amenajată lângă municipiul Motru, astfel încât și motrenii să își poată achiziționa legume proaspete și bio. „Ne-am gândit să facem piața mai aproape de Motru, că să poată veni și cei de la oraș să cumpere legume proaspete. Vedem cum merge treaba, după ce reușim să punem planul în funcțiune. Eu am încredere că va fi bine. După 15 august, cred că vor demara lucrările la amenajarea pieței. Planul este făcut, vom cumpăra solariile, voi vorbi cu oamenii și cu Dumnezeu înainte!”, a spus Florinel Țuilă, primarul din Cătunele.

vaci

Șomajul este destul de ridicat în comuna gorjeană Cătunele, iar oamenii sunt disperați că nu își găsesc un loc de muncă. Mulți dintre ei trăiesc din agricultură, alții mai lucrează în minerit. Pentru a le ușura viața și a îi ajuta să își găsească o sursă de venit, primarul Florinel Țuilă va propune Consiliului Local alocarea unor sume de bani necesare pentru cumpărarea a aproximativ 20 de vaci. Animalele vor fi date unor săteni dispuși să aibă grijă de ele și să nu le vândă în următorii 10 ani. Vițeii pe care îi vor făta vor fi dați unor alte familii: „Acestea sunt detalii pe care nu le-am stabilit cu exactitate. Întâi trebuie să implementez proiectul cu solariile și apoi vom vorbi de vaci. Aș vrea ca sătenii să beneficieze de pe urma legumelor și a vacilor. Să primească vaca, să aibă grijă de ea, primul vițel să îl dea unui alt sătean. Le rămâne lapte, apoi ceilalți viței. Este un proiect social. Oamenii stau prost cu locurile de muncă”, a afirmat primarul Țuilă.

Solarii și un venit asigurat prin muncă

Din bugetul Primăriei Cătunele a fost aprobată alocarea sumei de 150.000 lei, din care vor fi achiziționate 20 de solarii și va fi amenajată o piață de desfacere a legumelor cultivate de săteni. Florinel Țuilă, edilul din Cătunele, spune că ideea sa nu este originală, a văzut că un primar dintr-o comună constănțeană a făcut așa și a reușit să îi ajute pe localnici. Țuilă spune că până la jumătatea lunii august va fi organizată licitația de atribuire a amenajării pieței. „Deocamdată nu i-am anunțat pe oameni, dar sunt sigur că voi găsi 20 de familii interesate. Va fi un parteneriat între noi, ca primărie, și cetățeni. Cei care vor primi aceste solarii vor trebui să le cultive, să se ocupe de legumicultură și apoi să își vândă legumele. Banii vor fi ai lor. Oamenii din Cătunele nu au locuri de muncă, au nevoie de ajutor și cred că această idee este numai bună!”, a declarat Florinel Țuilă, primarul comunei Cătunele.

loading...
Loading...

Citește și

38 de ani de la revolta anticomunistă a minerilor din Motru! Primarul marchează momentul SEC, intenționează să schimbe denumirea Parcului Central

„Ceauşescu, PCR, pâinea noastră unde e?“, asta au strigat minerii din Motru în octombrie 1981, …

2 comentarii

  1. tot respectul ptr tuila

  2. munca taranului la noi nu este apreciata la adevarata valoare. E foarte bine ce incearca primarul sa faca !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: