Primarul Romanescu l-a luat pe Bălăeț din casele de pariuri și l-a instalat director la CSM! După patru luni, activitate ZERO!


Patru luni au trecut de când Clubul Sportiv Municipal (CSM) Târgu-Jiu trebuia să devină funcțional, adică din momentul în care Robert Bălăeț a semnat contractul de management cu municipalitatea. Trei luni au trecut de când lui Bălăeț i-au fost dați pe mână 1,2 milioane de lei, adică bugetul clubului. De atunci, în afară că au fost angajați doi așa ziși experți sportive și se invocă tot felul de discuții cu cluburile de copii, concret, nu s-a întâmplat nimic, nu există nici un proiect pentru acest an, pentru competițiile de handbal, baschet, volei, cele trei discipline sportive pe care se va axa CSM, potrivit declarațiilor managerului Bălăeț. În schimb, Robert a intrat, vârtos, la încasare!

După mai multe scandaluri și ședințe de foc ale Consiliului Local Tg-Jiu, la finele lunii martie a.c., problema Clubului Sportiv Municipal s-a finalizat prin semnarea contractului între managerul Robert Bălăeț, care a câștigat concursul pentru acest post, și primarul Marcel Romanescu, ca reprezentant al municipalității.
Dacă o să-i priviți fața, în imaginile surprinse de jurnaliști, lui Robert Bălăeț parcă nu-i venea a crede că atunci când va introduce cardul în bancomat va încasa într-o lună cam de patru ori cât a încasat în anul precedent. Cum așa? Simplu!
În 2018, Robert Bălăeț a câștigat 1.000 (o mie) de lei din postura de angajat al ACS ”Energeticianul” și 1.500 (o mie cinci sute) de la …Superbet, adică din pariuri sportive. Atât! Abia acum devine de înțeles declarația sa din momentul semnării contractului: ”În sfârșit, s-a terminat! Sunt fericit!”.

Deocamdată, nu există date publice cu privire la câștigurile salariale ale directorului CSM, transparența fiind un capitol delicat pentru Primăria Tg-Jiu, iar site-ul instituției e actualizat cel mult o data pe an. Se știe doar că, bugetul pentru anul în curs al CSM este de 1,2 milioane de lei, numai că Bălăeț nu și-a prezentat, oficial, proiectul pentru 2019, targetul său, în privința secțiilor de handbal, baschet și volei, pe care anunța că se va axa, într-o primă fază.
Este posibil ca celor din Comitetul director al CSM să le fi fost prezentate mai multe date cu privire la planurile de viitor ale clubului, numai că, după patru luni, activitatea clubului se rezumă la o singură selecție organizată în urmă cu două săptămâni, la Sala Sporturilor, pentru secția de handbal. Deși se amintea de o colaborare cu UCB, LPS și CSS, totul a rămas la stadiul de vorbe aruncate în vânt, iar la unica selecție au fost testați în jur de 60 de copii.
Între timp, au fost demarcate discuții pentru achiziționarea de echipament sportive, iar unele surse susțin că Bălăeț e refuzat oferte extrem de avantajoase, în schimbul alteia cu iz de ”combinație”. Fiind vorba de bani publici, trebuie organizată cel puțin o selecție de oferte, în cazul în care Bălăeț și cei din Comitetul Director știu cum e cu legea achizițiilor publice.

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este S. S., în vârstă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.