PRIMARUL Târgu-Jiului PUNE TUNURILE pe un fost SENATOR de Gorj


Marcel Romanescu a reacționat virulent după ce Ion Ruşeţ a declarat, la un post de televiziune, că social-democratul Ciprian Florescu va pleca cu prima șansă în bătălia pentru Primăria Târgu-Jiu, în 2020.

Edilul liberal al municipiului îl face pe fostul lider al fostului Partid Democrat liberal traseist. În plus, aminteşte de faptul că Ion Ruşeţ a intrat în conflict cu Marin Condescu după ce, în 2008, fostul lider al Federaţiei Naţionale Mine Energie l-a promovat pe lista Partidului Democrat Liberal pentru Senat. Marcel Romescu susţine că Ion Ruşeţ își caută, în momentul de faţă, un cuib în care să-și depună ouăle, aşa cum face şi cucul. “Domnul Rușeț își caută, în momentul de faţă, un cuib în care să-și depună ouăle, aşa cum face şi cucul! Am văzut că foarte mulţi îl prezintă ca fiind analist politic. Dacă şi domnul Ruşeţ a devenit analist politic, înseamnă că s-a ales praful de politica din Gorj. După un mandat chinuit de senator, s-a făcut de râs într-o competiție electorală, în 2012. Din câte îmi aduc aminte, în 2017, şi domnul Aurel Popescu pleca cu prima şansă. Consider că e bine ce a spus domnul Ruşeţ. Ciprian Florescu pleacă cu prima şansa. Însă rezultatul alegerilor va fi la fel ca în 2017. Nu iau foarte mult în serios ceea ce spune domnul Ruşeţ. M-aş bucura dacă domnul Ruşeţ ar veni cu soluţii la problemele Complexul Oltenia, având în vedere că este consilierul personal al managerului, Sorin Boza. Să ne lase cu declaraţiile politice, având în vedere că este un traseist politic de cel mai înalt nivel. Dânsul s-a ocupat de sindicate, de alte lucruri. Culmea este că atunci când ajunge cineva la guvernare, se lipeşte şi domnul Ruşeţ. Cred că nu există guvernare de care să nu se fi lipit precum timbrul de plic. Ştim foarte bine cum a procedat cu Condescu, care l-a făcut senator. Dorind să scape de el de la sindicate, l-a pus pe listă la senatori. Ulterior, Ruşeţ a încercat să-l dea la o parte pe Condescu. Îmi pare rău că s-a mutat într-o comună onorabilă, Turcineşti. Putea să stea mai departe de această comună, pentru că acolo chiar sunt oameni de foarte bună calitate. Asta e într-o localitate, nu ai întotdeauna oameni de înaltă ţinută”, a conchis Marcel Romanescu.

loading...
Loading...

Citește și

Dan Vîlceanu, MINISTRU în noul GUVERN? DEPUTATUL vine cu LĂMURIRI

Numele liderului PNL Gorj a fost vehiculat, din nou, imediat după căderea guvernului Dăncilă, pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: