sâmbătă , 21 septembrie 2019 - 18:48

Primul meci amical al iernii pentru Pandurii Târgu Jiu va fi miercuri, de la ora 15:00, în compania celor de la Cetate Deva


Jucătorii echipei Pandurii Târgu Jiu continuă antrenamentele din stagiul de pregătire început joi 24 ianuarie, în cantonamentul de la baza proprie de pregătire fiind cantonaţi la hotelul din cadrul centrului de Copii şi Juniori. Staff-ul tehnic a alternat în aceste zile antrenamentele fizice pe zăpadă, pe cele două terenuri sau în Parcul Central, cu cele în sala de forţă dar s-au efectuat şi antrenamente cu mingea pe terenul sintetic acoperit din Complexul Sportiv Dolce Vita.

Începând de azi s-a demarat operaţiunea de deszăpezire a terenului sintetic pentru ca echipa să poată continua acolo pregătirea şi să înceapă şi jocurile de verificare. Primul meci de verificare al iernii este programat miercuri 30 ianuarie, de la ora 15:00, cu echipa de liga a treia Cetate Deva.

Tehnicianul pandurilor are la pregătire în cantonament un număr de 25 de jucători, singurul absent motivat fiind Daniel Ciobanu, operat de apendicită săptămâna trecută şi care mâine va fi externat. Lotul va fi completat în zilele următoare cu alţi 3 jucători care sunt aşteptaţi în locul celor doi jucători francezi Moussa şi Philippe care nu au mai ajuns în cantonamentul echipei.

Lotul actual include şi o serie de jucători recent veniţi sau reveniţi la pandurii, foştii „panduri” Laurenţiu Tudor şu Gabriel Dodoi care sunt în cantonament cu echipa precum şi Tănăsoiu – fost junior la Pandurii, dar şi Safta care este încă junior la grupa Under 17 ani. La reunirea echipei, antrenorul Adrian Bogoi a precizat că ar dori să mai completeze locul actual cu 5-6 jucători, în zilele următoare urmând să sosească şi alţi jucători la pregătire. „La capitolul veniri sunt în lot deja Tudor şi Dodoi, doi jucători ai echipei noastre care s-au format la Târgu Jiu şi au jucat o vreme şi la echipa a doua, apoi la prima echipă. Vrem să întărim lotul în continuare pentru că avem un lot foarte tânăr şi avem nevoie şi de întăriri. Avem 23 de jucători din lotul care a evoluat în tur, dar şi dintre ei sunt 15-16 sub 21 de ani şi ceilalţi au majoritatea 22 – 23 de ani, deci e un lot foarte tânăr de aceea avem nevoie şi de jucători cu experienţă care să ridice nivelul echipei. Discutăm cu mai mulţi jucători dar şi noi avem în lot jucători de valoare, însă ne dorim ca aceia care vor veni să fie cel puţin de acelaşi nivel cu cei pe care îi avem acum în lot”, a precizat Adrian Bogoi.

loading...
Loading...

Citește și

Derby-ul ”U” Cluj – Petrolul deschide etapa a 8-a a Ligii 2. Vezi aici programul meciurilor!

Etapa a 8-a a campionatului Ligii 2 se va întinde de vineri şi până luni …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: