Prins într-un bar din Motru cu un cuțit de 13 centimetri! Reacția bărbatului!

Un bărbat de 47 de ani, din comuna Florești, județul Mehedinți, este cercetat pentru port de obiecte periculoase, după ce a intrat într-un local din Motru, cu cuțitul la vedere. Acesta le-a spus jandarmilor că în acest mod se apără de persoanele străine, care ar putea să-i facă rău. ”Duminică, în jurul orelor 23.00, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Motru, pe timpul executării unei misiuni de patrulare pentru menţinerea ordinii publice, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta unui local public din municipiul Motru o persoană se manifestă agresiv. În urma executării controlului corporal asupra persoanei a fost găsit un cuţit cu lama de aproximativ 13 centimetri şi cu mânerul de 10 centimetri, pe care acesta justifica că îl are asupra sa pentru a se apăra împotriva persoanelor străine. A fost stabilită identitatea persoanei care domiciliază în comuna Floreşti, judeţul Mehedinţi, acestuia fiindu-i întocmite actele de sesizare pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, care au fost înaintate spre soluţionare Poliţiei Motru”, se precizează într-un comunicat al Jandarmeriei Gorj. Bărbatul este cercetat în libertate.

loading...
Loading...

Citește și

Modificări la Bacalaureat pentru elevii de la liceele vocaționale sau tehnice

Elevii care urmează licee vocaționale sau tehnice ar putea susține examenul de Bacalaureat la o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: