Proba cu cel mai mare punctaj la examenele pe post la CEO! Câţi concurenţi pe posturi!


La Complexul Energetic Oltenia, examenul pentru post la care participă 83 de salariaţi se va derula până luni, 19 iunie. Miercuri a avut loc proba scrisă la care au participat toţi candidaţii înscrişi la examenul pentru post, iar ieri la proba orală, interviuri, au participat 13 salariaţi.

Etapa de ieri a concursului s-a organizat la EMC Jil. Examenul pentru post în CEO este coordonat de două comisii conduse de managerul companiei, Sorin Boza, şi directorul SE Rovinari, Ion Pisc.

„Sunt oameni care ne-au bucurat”

Fiecare probă se desfăşoară cu câte doi supraveghetori din partea sindicatelor de la FNSE „univers” şi FNME. Directorul Ion Pisc, şeful celei de-a doua comisii , a declarat: „Proba scrisă care a avut loc miercuri s-a organizat la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu. Ieri, a avut loc proba orală, de interviuri, organizată la EMC Jilţ pentru a evita plimbarea pe drumuri a candidaţilor de acolo. Urmează să susţină interviuri şi candidaţii din celelalte cariere miniere, aşa că vom merge vineri şi la EMC Motru, urmând să ne deplasăm la Husnicioara şi la Întreprinderea de Închidere şi Conservare. Şi eu şi domnul Boza am încercat să destindem atmosfera în aşa fel încât canbdidaţii să nu se simtă presaţi, stresaţi.Am glumit, să-i scoatem din starea de încordare în care erau. Dar, am fost cât se poate de implicat, aplecat şi corect. Vreau să vă spun că au fost oameni care s-au prezentat ieri la EM;C Jilţ, la interviu, bine şi foarte bine, dar şi mai puţin pregătiţi. Acolo unde a fost de apreciat am apreciat, acolo unde nu a fost cazul am taxat. Sunt persoane care ne-au bucurat, dar s-a evaluat şi viteza de reacţie în cazul unor situaţii dificile. În funcţie de cea mai rapidă reacţie este şi punctajul, ca să vorbim despre detalii”.

Nota de trecere – ce riscă salariaţii care pică examenul!

Concursul pe post în CEO a fost este format din două probe: scris – notată cu 30 de puncte, şi interviu, probă notată cu 60 de puncte. Candidaţii primesc şi 10 puncte din oficiu. „Esită şi câte doi sau trei concurenţi pe post. Evident, cel care va avea punctajul cel mai mare este şi cel indicat pentru post”. Întrebat ce se va întâmpla dacă există şi cazuri în care candidaţii pică examenul, care nu i-au notă de trecere, adică 50 de puncte, Ion Pisc a mai spus: „Este o întrebare la care nu am deocamdată un răspuns clar. Este foarte posibil ca cel în cauză să piardă postul”, a mai spus directorul SE Rovinari.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: