PROBLEMĂ GRAVĂ pentru CEO în 2020. Ce spune LIDERUL FNME


Dumitru Pârvulescu susţine că plecarea la pensie a circa 1000 de angajaţi ai companiei miniere de la Târgu-Jiu reprezintă o mare problemă pentru Complexul Oltenia.

Anul 2020 se anunţă unul cu frământări în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Liderii sindicali vor trebui să negocieze cu administraţia noul contract colectiv de muncă. În plus, circa 1000 de angajaţi vor putea beneficia de legea privind reducerea vârstei de pensionare şi vor pleca din cadrul companiei. Dumitru Pârvulescu avertizează că acest lucru este grav pentru CE Oltenia, având în vedere că, în prezent, există şi un deficit de personal în minerit şi energie. “Legat de salariaţi, ne propunem păstrarea pe cât posibil a cât mai multor locuri de muncă, pentru că sunt provocări foarte dure la care vom lua parte în viitorul apropiat. Aţi văzut şi decizia Comisiei Europene şi decizia delegaţiei ONU vizavi de schimbările climatice. Deci, lucruri bune nu ne vor aştepta în viitor. Trebuie să ne batem pentru fiecare loc de muncă, pentru salarizarea şi condiţiile de muncă ale lucrătorilor din această industrie. Mă aştept la negocieri dure pentru contractul colectiv de muncă. Sper ca guvernul actual să găsească soluţii astfel încât, dincolo de existenţa acestor companii producătoare de energie, să-şi întoarcă faţa şi către salariaţi, adică spre salarizarea lor, către locurile lor de muncă, către condiţiile de la locurile de muncă. Problema cea mai gravă la CEO este plecarea în pensie a foarte mulţi salariaţi. Deci, mult mai mulţi decât numărul care este propus prin programul multi anual de concediere colectivă. Eu cred că sunt undeva spre 1000 de salariaţi care vor ieşi la pensie, în 2020”, a conchis preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este S. S., în vârstă …

3 comentarii

  1. Inainte de 89 un muncitor din cariera castiga mai mult decat un director. Sa gandim un pic ce ar trebui facut !

    • Domn gore,directorii inainte de .89 au murit cam demult….dupa 89 i-au urmat minerii proletari….au ramas doar lipitorii de afise si postere, animale care trec 100 de ani….

  2. Salariul mediu brut pe economie a fost pe luna oct.2019 de 5090 lei. Fiecare miner si energetician a avut un brut in jurul cifrei de 5090 lei, obtinand un punct de pensie de 1 sau mai mic, In comparatie cu perioadele anterioare pana in anul 2014, cand punctul de pensie a fost de 2 si peste 2 se observa clar cu cat a scazut salariul brut al acestor categorii de salariati fata de salariul mediu brut pe economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.