PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ „TUDOR ARGHEZI”

Ajuns la cea de-a 39-a ediţie, festivalul omagiază pe cel care rămâne unul dintre cei mai mari scriitori ce i-a dat literatura română de-a lungul timpului şi îşi propune să contribuie la stimularea pe criterii valorice a scrisului românesc contemporan, inclusiv pentru cunoaşterea şi promovarea operei argheziene, în ţară şi peste hotare. Festivalul se adresează creatorilor de literatură şi exegeţilor în arghezologie din ţară, precum şi vorbitorilor de limbă română din comunităţile de peste graniţe, cu preocupări în domeniu. Organizator: Consiliul Judeţean Gorj prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj cu sprijinul U.S.R. Parteneri: Primăria Tg-Cărbuneşti, Biblioteca Jud. Gorj, Liga culturală Fiii Gorjului Bucureşti, Institutul Cultural Român Teatrul Elvira Godeanu, Universitatea „C-tin Brâncuşi” Tg-Jiu, alte instituţii de cultură, ligi, fundaţii, societăţi culturale, posturi de radio, cotidiane şi edituri din Gorj. Programul festivalului se desfăşoară în perioada 23 mai -26 mai a.c., la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, localitatea de obârşie a scriitorului.

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR
JOI. 23 MAI 2019
* ÎNTÂLNIREA JURIULUI NAŢIONAL

VINERI. 24 MAI 2019
* ORELE 17/ FACULTATEA DE DREPT A UNIVERSITĂŢII „CONSTANTIN
BRÂNCUŞI” TG-JIU
SIMPOZION „ARGHEZI, CONTEMPORANUL MEU”
Lansarea nr. 2/2019 al revistei „Portal Măiastră” (Editura CJCPCT Gorj).
Lansări de carte şi reviste
Moderatori: I. Popescu Brădiceni, Ion Cepoi
SÂMBĂTĂ. 25 MAI 2019
* ORELE 10,30/TEATRUL DRAMATIC „ELVIRA GODEANU” TG-JIU
SALON EDITORIAL. MESAJE INVITAŢI. RECITAL POETIC PARTICIPANŢI
Moderatori: Horia Gârbea, Ion Cepoi
* ORELE 17,30/ SEDIUL CJCPCT GORJ:
VERNISAJ EXPOZIŢIE DE PICTURĂ LILIANA GALOR, ISRAEL
– LANSARE ALBUM „POEŢI ÎN FESTIVAL”: ilustraţii LILIANA GALOR
Moderator: Ion Cepoi, Ion Popescu-Brădiceni
* DUMINICĂ. 26 MAI 2019
* ORELE 10/TG-CĂRBUNEŞTI:
VIZITĂ MUZEUL „TUDOR ARGHEZI”
GALA LAUREAŢILOR
ACORDAREA TITLURILOR DE CETĂŢENI DE ONOARE AI ORAŞULUI TG-CĂRBUNEŞTI
Moderatori: Daniel Cristea Enache, Ion Cepoi, Dănuţ Birău
*
PARTENERI:
CONSILIUL JUDEŢEAN GORJ
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA
BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „CHRISTIAN TEL”
ANSAMBLUL ARTISTIC PROFESIONIST „DOINA GORJULUI”
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN
PRIMĂRIA ŞI CENTRUL CULTURAL „TUDOR
ARGHEZI” TG-CĂRBUNEŞTI
LIGA CULTURALĂ „FIII GORJULUI” BUCUREŞTI
UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” TG-JIU
INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI GORJ
TEATRUL DRAMATIC
„ELVIRA GODEANU” TG-JIU
*
RESPONSABILI PROGRAM: TEODOR DĂDĂLĂU, DAN POPESCU, DANIELA GAPŞEA, ANDREEA DAVID, VIOREL SURDOIU

DIRECTOR FESTIVAL: ION CEPOI
DIRECTOR ONORIFIC: HORIA GÂRBEA
PREŞEDINTE DE ONOARE: NICOLAE MANOLESCU, PREŞEDINTE UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE

Printre invitaţi se numără: NICOLAE MANOLESCU, preşedinte Uniunea Scriitorilor din România, membru al Academiei Române; MIRCEA BARSILA, poet, prof. univ. dr. Univ. Piteşti, redactor revista „Argeş” Piteşti; GABRIEL CHIFU, poet, vicepr. Uniunea Scriitorilor din România, red. şef revista „România Literară” Bucureşti; MARIAN DRAGHICI, poet, redactor şef adj. revista „Viaţa românească” Bucureşti; NICOLAE DRAGOŞ, poet, redactor revista „Clipa ” Bucureşti; HORIA GÂRBEA, poet, dramaturg, traducător, redactor revista „Luceafărul de dimineaţă” Bucureşti, preş. secţiunea poezie a Asoc. Scriit. Bucureşti; RAZVAN VONCU, conf. univ. dr. Universitatea Bucureşti, critic literar, redactor şef adj. revista „România Literară”, director Programe externe Uniunea Scriitorilor din România; IRINA HOREA, traducător lb. engleză; VALENTIN TALPALARU, poet, redactor cultural Radio Iaşi şi Muzeul Literaturii Române Iaşi; ION ANTON, poet, MOLDOVA: ENRIQUE NOGUERAS, poet, traducător, prof. univ. la Universitatea din Granada, SPANIA: VOJISLAV KARANOVICI, poet, eseist, editor la Radio Television din Belgrad, SERBIA: DANIEL LEVENTE PAL, poet, traducător, UNGARIA: MENACHEM M. FALEK, poet, traducător, preşedinte Sucursala Ierusalim a Uniunii Scriitorilor Evrei, membru în Consiliile editoriale ale revistelor „Psifar” şi „Moznaiim”, ISRAEL: LILIANA GALOR, artist plastic, IS¬RAEL: VASILE BÂCU, poet, jurnalist, preş. Societăţii Culturale „Minai Eminescu” Cernăuţi, UCRAINA: VALERIU ŢÂBULENŢCO, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din Moscova, Cernăuţi, UCRAINA: GHEORGHE GRIGURCU, poet, critic literar, director revista „Acolada” Satu Mare; DANIEL CRISTEA-ENACHE, conf. univ. dr. Universitatea Bucureşti, critic literar, director de imagine Uniunea Scriitorilor din România; IO AN LAS CU, prof. univ. dr., preşedinte Filiala Craiova a Un. Scriit. din România; GEORGE VOLCEANOV, traducător, conf. univ. la Univ. Spira Haret Bucureşti; NORA IUGA, poetă, romancieră, traducătoare din lb. germană şi suedeză; VASILE SPIRIDON, critic şi istoric literar, prof. univ. dr. Universităţile „Vasile Alecsandri” Bacău şi „Ştefan cel Mare” Suceava.

loading...
Loading...

Citește și

DGASPC Gorj angrenată în lupta împotriva exploatării prin muncă a copiilor

Anual, la data de 12 iunie, este marcată Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: